ursitoare definitie

ursitór, -i, -oare, s.m.f. – Vrăjitor, pocitor, strigoi; cel ce sorocește, cu sensul de a fermeca; ursitor malefic (magia neagră a fost practicată, în vechime, în societatea tradițională maramureșeană): „Păntru strâgoile celea, păntru ursitorile celea ce iau laptele de la marhă...” (Papahagi 1925). – Din ursi + -itor. adjectivursitor

ursitór adj. m., s. m., pl. ursitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ursitoáre adjectivursitor

URSITÓR, -OÁRE, ursitori, -oare, adj., s. f. (în superstiții) 1. Adj. Care ursește. ♦ (Substantivat) Persoană considerată ca fiind menită să devină soț (sau soție) cuiva; ursit (1). 2. S. f. (în mitologia populară românească) Zână căreia i se atribuie rolul de a hotărî sau a prezice soarta noului-născut. 3. S. f. (înv.) Soartă, destin; fatalitate. – Ursi + suf. -tor. adjectivursitor

URSITOÁRE, ursitoare, s. f. (În superstiții) 1. Ființă imaginară despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului de la naștere. 2. (Înv.) Soartă, destin, ursită. [Pl. și: ursitori] – Din ursi + suf. -(i)toare. adjectivursitoare