uro definitie
- Vezi aici mai multe rimeuro
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuur
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuuro
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina curo
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuuro
URO1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) urină”, „urinare”, „acid uric”, „uree”. [Var. ur-, ureo-. / < fr., it. uro-, cf. gr. ouron – urină]. invariabiluro
URO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „coadă”. [< fr., it. uro-, cf. gr. oura]. invariabiluro
URO1-, UREO-, -URÉZĂ, -URÍE, URINI-, elem. „Urină”, „uree, acid uric”. (din fr. uro-, uréo-, -urèse, -urie, urini-; cf. gr. ouron, ouresis) invariabiluro
URO2-, -ÚRĂ3, elem. „Coadă”. (din fr. uro-, -oure; cf. gr. oura) invariabiluro
-ÚRĂ1 suf. „sare a unui hidracid”. (< fr. -ure) substantiv femininură
-ÚRĂ2 elem. uro2-. substantiv femininură
úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri substantiv femininură
úră f., pl. ĭ (d. a urî). Acțiunea de a urî, antipatie: a avea ură pe cineva. substantiv femininură
ură f. acțiunea de a urî, pasiune ce inspiră ură. [Tras din urî]. substantiv femininură
ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv). substantiv femininură
ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. ură1. substantiv femininură