urlați definitie
- Vezi aici mai multe rimeurlați
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuur
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuurl
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuți
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuați
urlát s. n. adjectivurlat
urlát n., pl. urĭ. Acțiunea de a urla mereŭ. S. m. Iron. A se duce pe urlațĭ, a se duce draculuĭ, pe unde urlă lupiĭ, în pustietate. adjectivurlat
urlat n. fapta de a urla. adjectivurlat
URLÁT s. n. Faptul de a urla. – V. urla. adjectivurlat
urláți (reg., în expr. a se duce pe ~) s. m. pl. invariabilurlați
URLÁȚI s. m. pl. (Reg.; în expr.) A se duce pe urlați = a fugi repede de undeva (urlând). – Din urla. invariabilurlați
Urlați pl. orășel în jud. Prahova: 4500 loc. temporarurlați
urlá (-lu, -át), vb. – 1. A scoate urlete specifice, a mugi, a rage, a zbiera. – 2. (Banat) A tuna. – 3. (Bihor) A coborî. – Mr. aurlu, megl., istr. urlu. Lat. ulŭlāre, probabil printr-o fază *urŭlāre (Diez, I, 436; Pușcariu 1813; REW 9039), cf. it. urlare, fr. hurler, cat. udolar, port. urra. Candrea tratează sensul 3 ca pe un cuvînt diferit și REW 6107 îl reduce la un lat. *orŭlāre; e vorba, fără îndoială, de un singur cuvînt, cu același sens dublu ca tuna, țipa, tuli, v. aici. Der. urlător, adj. (care urlă; curent de apă); urlătoare, s. f. (cascadă); urlet, s. n. (strigăt puternic și prelung, zbieret); urlătură, s. f. (strigăt, țipăt). Legătura lui urlător, cu un lat. *ululator (REW 9040) nu este necesară. verb tranzitivurla
urlá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úrlu, 2 sg. úrli, 3 úrlă verb tranzitivurla
úrlu, a -á v. intr. (lat. pop. úrulo, -áre, disimilat din cl. ululare; it. urlare, sard. urulare, fr. hurler, cat. udolar, pg. urror. D. rom. vine ugr. urliázo, sîrb. urlati și urlikati). Scot urlete. Fig. Iron. Strig contra cuĭva, cînt prea tare: nu urla la urechea mea ! A urla de durere, a striga desperat [!] de durere. verb tranzitivurlu
URLÁ, úrlu, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni și animale) A scoate urlete (1) specifice. ♦ Intranz. și tranz. P. anal. (Despre oameni) A vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și nearmonios). ♦ Fig. (Despre o colectivitate umană) A clocoti, a fremăta, a se agita. 2. (Despre vânt, viscol, ape etc.; la pers. 3) A produce zgomote puternice; a vâjâi, a vui. – Lat. ululare. verb tranzitivurla
a urla ca din gură de șarpe expr. a urla foarte tare. verb tranzitivaurlacadingurădeșarpe