URINÁR, -Ă adj. (Despre organe, vase etc.) Care secretă sau evacuează urina; excretor. [< fr. urinaire]. adjectivurinar
URINÁR, -Ă adj. (despre organe, vase etc.) care secretă sau elimină urina. (< fr. urinaire) adjectivurinar
urinár adj. m., pl. urinári; f. urináră, pl. urináre adjectivurinar
URINÁR, -Ă, urinari, -e, adj. Care aparține organelor de secretare a minei, privitor la aceste organe; care are funcția de a forma, de a filtra, de a transporta și de a evacua din organism urina. – Din fr. urinaire. adjectivurinar
geníto-urinár adj. m., pl. geníto-urinári; f. geníto-urináră, pl. geníto-urináre adjectivgenito-urinar
GENÍTO-URINÁR, -Ă, genito-urinari, -e, adj. (Anat.) Care se referă la ansamblul de organe de reproducere și urinare, care aparține acestui ansamblu. – Din fr. génito-urinaire. adjectivgenito-urinar
URINÁRE s.f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei; micțiune. [< urina]. substantiv femininurinare
urináre s. f., g.-d. art. urinắrii; pl. urinắri substantiv femininurinare
URINÁRE, urinări, s. f. Acțiunea de a urina și rezultatul ei. – V. urina. substantiv femininurinare
URINÁ vb. intr. a elimina urina din vezica urinară. (< fr. uriner) verburina
uriná (a ~) vb., ind. prez. 3 urineáză verburina
urinà v. a scoate urina. verburinà
*urinéz v. intr. (lat. urinare și -arĭ). Eliminez urina. V. piș. verburinez
A URINA a da calu’ la apă, a-și da drumul pe el, a da mâna cu primarul, a se duce să dea un telefon / să ude trandafirii, a duce anaconda la apă, a face pipi / treabă mică, a lăsa udul, a se mura, a se pișa, a se pișorci, a se pișuli, a schimba uleiul, a se slobozi, a se ușura. verbaurina
urinare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | urinare | urinarea |
plural | urinări | urinările | |
genitiv-dativ | singular | urinări | urinării |
plural | urinări | urinărilor |