urgént adj. m., pl. urgénți; f. urgéntă, pl. urgénte adjectiv urgent
*urgént, -ă adj. (lat. úrgens, -éntis, d. urgére, a grăbi). Grabnic: scrisoare urgentă. Adv. A trimete urgent. adjectiv urgent
urgént (-tă), adj. – Grabnic. It. urgente, fr. urgent. – Der. urgență, s. f., din it. urgenza, fr. urgence; urgenta, vb. (rar, a grăbi, a accelera). adjectiv urgent
URGÉNT, -Ă adj. Care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ♦ (Despre telegrame) Care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. [< fr. urgent, it. urgente, cf. lat. urgens < urgere – a grăbi]. adjectiv urgent
URGÉNT, -Ă adj. care nu suferă întârziere, grabnic, presant. ◊ (despre telegrame) care se expediază cu precădere, pentru a sosi mai repede. (< fr. urgent, lat. urgens) adjectiv urgent
urgent a. grabnic, care nu suferă întârziere: afacere urgentă. adjectiv urgent
URGÉNT, -Ă, urgenți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precădere pentru a ajunge mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis. adjectiv urgent
URGÉNȚĂ s.f. Grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea, caracterul a ceea ce este urgent. ♦ De urgență = imediat, fără întârziere. [< fr. urgence, it. urgenza]. substantiv feminin urgență
URGÉNȚĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence) substantiv feminin urgență
urgénță s. f., g.-d. art. urgénței; (situații) pl. urgénțe substantiv feminin urgență
*urgénță f., pl. e (d. urgent; fr. urgence). Caracteru lucrurilor urgente: urgența afacerilor. De urgență, în grabă: a chema de urgență un medic. substantiv feminin urgență
urgență f. caracterul celor urgente. substantiv feminin urgență
URGÉNȚĂ, urgențe, s. f. Însușirea, caracterul a ceea ce este urgent; situație care necesită o rezolvare urgentă; necesitate de a rezolva imediat o problemă. ◊ Loc. adv. De urgență = imediat, numaidecât, repede, fără întârziere. – Din fr. urgence. substantiv feminin urgență
URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent]. verb tranzitiv urgenta
urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză verb tranzitiv urgenta
URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent. verb tranzitiv urgenta
*urgentéz v. tr. (d. urgent). Rar. Grăbesc. verb tranzitiv urgentez
| urgență | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | urgență | urgența |
| plural | urgențe | urgențele | |
| genitiv-dativ | singular | urgențe | urgenței |
| plural | urgențe | urgențelor | |