urecheá (a ~) vb., ind. prez. 3 urechéază, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 să urechéze; ger. urechínd; part. urecheát verb tranzitivurechea
URECHEÁ, urechez, vb. I. Tranz. A trage pe cineva de urechi (pentru a-l pedepsi); p. gener. a bate (un copil). – Din ureche. verb tranzitivurechea
urechere | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | urechere | urecherea |
plural | urecheri | urecherile | |
genitiv-dativ | singular | urecheri | urecherii |
plural | urecheri | urecherilor |