ureche definitie

uréche (-chi), s. f. – 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului. – 2. Auz. – 3. Branhie. – 4. Toartă. – Var. urechie. Mr. ureacl’e, megl. urecl’ă, istr. urecl’e. Lat. aurĭcŭla, vulg. orĭcla (Diez, I, 295; Pușcariu 1829; REW 793), cf. it. orecchio, prov. aurelha, fr. oreille, cat. orella, sp. oreja (leonez. orecha, mozarab orilla), port. orelha. Uz general (ALR, I, 53). – Der. urechelniță (var. urecher(n)iță), s. f. (curățitoare de urechi; insectă, Forficula auricularia; plantă, Sempervivum tectorum); urechia, vb. (a trage de urechi); urechială, s. f. (faptul de a urechea); urechiat, adj. (cu urechi mari); urechiță, s. f. (insectă; plantă), în Trans.; urechiușe, s. f. (insectă; ciupercă, Tremella helvelloides). substantiv femininureche

URECHE antenă, ascultătoare, vâslă. substantiv femininureche

a-i toca (cuiva) la ureche expr. v. a toca la cap. substantiv femininaitoca

urechi s. f. pl. (la fotbal) minge strecurată printre picioarele adversarului. substantiv femininurechi

uréche s. f., art. uréchea, g.-d. art. uréchii; pl. uréchi substantiv femininureche

URÉCHE, urechi, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două organe ale auzului și echilibrului, așezate simetric de o parte și de cealaltă a capului omului și mamiferelor, alcătuite dintr-o parte externă, una mijlocie și una internă. ◊ Expr. A fi numai urechi sau a-și deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmații, zvonuri, știri) a deveni cunoscut, știut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în. treacăt, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta (sau pe cealaltă) = a nu reține ceea ce i se spune, a trece ușor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externă, cartilaginoasă, vizibilă a urechii (I 1); pavilionul urechii, auriculă. ◊ Loc. adv. Până peste urechi = extrem de..., foarte. ◊ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, țicnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-și pierde răbdarea așteptând (să mănânce); a dori foarte mult (ceva). ◊ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciupercă comestibilă de culoare gălbuie sau trandafirie pe partea exterioară și roșie-portocalie pe partea interioară; urechiușă (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu tulpina păroasă și ramificată în partea superioară, cu frunzele ovale și dințate și cu flori mici, albăstrui-violete (Salvia verticillata); urechea-șoarecelui = nu-mă-uita; urechea-ursului = plantă erbacee cu frunze cărnoase, ovale, ușor dințate, dispuse în formă de rozetă și cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simțul auzului; auz. ◊ Expr. A avea ureche (muzicală) = a avea un simț dezvoltat și fin al auzului, putând percepe (și reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta după ureche = a reproduce o melodie după auz, fără a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al peștilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ața sau sfoara). ◊ Expr. A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situație dificilă. 2. Cheotoarea de piele sau de pânză de la marginea, din spate, a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul căreia se trage încălțămintea în picior. 3. Toartă; inel, belciug. ♦ Proeminență în formă de cârlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă Ioitrele de leucă. ♦ Ochi, laț, juvăț la capătul ștreangului; valul ștreangului. 4. (La pl.) Porțiune ieșită în afară dintr-o lucrare de zidărie, amenajată pentru a ușura fixarea unui toc de fereastră sau de ușă, pentru a susține un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula). substantiv femininureche

uréche f. (lat. auricula, pop. orĭcla [dim. d. auris, ureche], de unde s´a făcut *ureclĭe, *ureache, ureche, it. orecchio, fr. oreille, sp. oreja, pg. orelha). Organu auzuluĭ, cîte unu la dreapta și la stînga capuluĭ la om: calu cĭulește urechile cînd aude zgomot. Auz, calitatea de a auzi bine și de a ține minte cîntecele: acest copil are ureche. Pin [!] anal. Toartă (cînd îs doŭă): urechile uneĭ căldărĭ (ob. toarte). Atîrnătoare, bucată de pînză saŭ de pele [!] la ghete orĭ la cizme ca să aĭ de unde să le tragĭ la încălțat. Urechea (saŭ urechile) aculuĭ, gaura pin [!] care bagĭ ața. A scăpa ca pin urechile aculuĭ, a scăpa de primejdie ca pin minune. A fi într´o ureche, a fi cam nebun, țicnit. A ți se lungi urechile așteptînd orĭ de foame, a te plictisi pînă să vie cel așteptat orĭ bucatele. A-țĭ ajunge gura la urechĭ răcnind, a răcni tare și mult. A nu duce la ureche, a nu te preface că beĭ vărsînd vinu după ureche, ci a bea serios. Nume de plante: urechea babeĭ, o cĭupercă (peziza aurantia); urechea ĭepureluĭ, o buruĭană umbeliferă (bupleurum rotundifólium), numită și urechelniță; urechea porculuĭ (Buc.), jaleș; urechea șoriceluluĭ, o plantă boraginee ale căreĭ florĭ, micĭ și albastre, îs simbolu neuĭtăriĭ și care se numește și ochĭu șarpeluĭ, nu mă-uĭta și myosótis (myosotis silvatica); urechea ursuluĭ, o plantă primulacee sălbatică și cultivată (primula auricula). substantiv femininureche

ureche f. 1. organul auzului, așezat de fiecare lăture a capului: într’o ureche, cam țicnit; 2. auzul: are urechea delicată; 3. prin analogie: urechea acului, lancei, proțapului, cismei; 4. mâner, toartă de vas; 5. nume de plante: urechea babei, ciupercă în forma unei cupe răsucite, având oarecare asemănare cu o ureche (Peziza aurantia); urechea iepurelui, plantă cu frunzele ovale și florile galbene (Bupleurum rotundifolium); urechea porcului, Buc. jaleș; urechea șoarecelui, miozotis; urechea ursului, plantă cu florile galbene dispuse într’un buchet la vârful tulpinei, adesea cultivată ca plantă decorativă (Primula auricula). [Lat. AURICULA]. substantiv femininureche

până-n gât / peste cap / peste urechi expr. superlativ absolut folosit pentru a accentua măsura în care cineva are datorii, este ocupat, sătul de o situație etc. substantiv femininpânăngât

nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche. substantiv femininnu-mă-uĭta

într-o ureche expr. nebun, țicnit. substantiv femininîntroureche

urechélniță și -érniță f., pl. e (d. ureche, fiind-că poporu crede că intră pin [!] urechĭ). Un insect [!] lung de vre-o doĭ centimetri și cu doŭă antene (ca un foarfece) la coadă (forficula auriculária). O plantă umbeliferă numită și urechea ĭepureluĭ (bupleurum rotundifolium). O plantă care crește pe stîncile văroase și acoperișurĭ (sempervívum tectórum), cu care poporu tratează boalele de urechĭ. substantiv femininurechelniță

a-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche și a-i ieși pe alta expr. a nu reține ceea ce i se spune, a nu asculta sfaturile primite. substantiv femininaiintracuiva

!uréchea-bábei (plantă) s. f. art., g.-d. art. uréchii-bábei substantiv femininurechea-babei

floare la ureche expr. (lucru) ușor de făcut / de rezolvat. substantiv femininfloarelaureche

a fi numai urechi expr. a asculta cu atenție. substantiv femininafinumaiurechi

a mișca din urechi expr. a mitui, a da mită. substantiv femininamișcadinurechi

a trage cu urechea expr. a asculta pe furiș. substantiv femininatragecuurechea

a avea vată în urechi expr. a avea auzul slab, a nu auzi bine substantiv femininaaveavatăînurechi

numai ochi și urechi expr. foarte atent. substantiv femininnumaiochișiurechi

!uréche-tătăreáscă (plantă) (reg.) s. f., g.-d. art. uréchii-tătăréști; pl. uréchi-tătăréști substantiv femininureche-tătărească

a-și destupa urechile expr. v. destupa. substantiv femininașidestupaurechile

a fi numai ochi și urechi expr. a fi foarte atent la ceea ce se întâmplă în jur. substantiv femininafinumaiochișiurechi