urdu definitie

URDÚ s.n. (Lingv.) Varietate lingvistică a limbii neoindiene. [Acc. și úrdu. / < engl., it. urdu, cf. hind. urdu-zaban – limba taberelor militare]. substantiv neutruurdu

úrdu (limbă) s. f. substantiv neutruurdu

URDÚ/ÚRDU s. n. aspect literar, alături de hindi, al limbii hindustane, limbă oficială în Pakistan. (< engl., fr. urdu) substantiv neutruurdu

ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. substantiv neutruurdu

urdu-beleá adv. (d. turc. urdu, tabără, și bela, belea, adică „belea care tabărăște. V. urdie și belea). Munt. Fam. Ca o belea, din senin, pe neașteptate, cu tărăboĭ: acest om a căzut curat urdu-belea pe capu meŭ. – Și hurduz-belea și hurduz-burduz (Mold.). substantiv neutruurdubelea

urdu-belea adv. pe neașteptate: astă jivină căzută urdu-belea pe spinarea bieților oameni ISP. [Turc. URDU, tabără (v. urdie): lit. belea ce tabără pe cineva]. substantiv neutruurdubelea