urdinare definitie

urdináre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. urdinắrii; pl. urdinắri substantiv femininurdinare

urdináre f. Vest. Treapăd, diareĭe. substantiv femininurdinare

urdinare f. diaree. [Lit. umblare deasă (cf. treapăd)]. substantiv femininurdinare

URDINÁRE, urdinări, s. f. (înv. și reg.) Acțiunea de a urdina și rezultatul ei. – V. urdina. substantiv femininurdinare

*gastro-enterítă f., pl. e. Med. Gastrită și enterită (pop. urdinare). substantiv feminingastroenterită

úrdin, a -á v. intr. (lat. órdino, -áre, „a pune´n ordine, în rînd”, de unde înț. de „a merge´n ordine, a curge”). Vechĭ. Mă duc și vin mereŭ, trepăd, mă vîntur: Multă nevoĭe de Turcĭ ce urdinaŭ în sus și în jos (Let. 3, 77). Nae urdina regulat aci fiind-că nu-l stingherea nimenĭ (Ĭov. 36). Mă duc mereu la latrină, am treapăd, am diareĭe. verburdin

urdiná (urdin, urdinát), vb. – 1. (Înv.) A merge des undeva, a face un drum de repetate ori. – 2. A avea diaree. – Mr. urdin(are) „a porunci, a comanda”, megl. ordin(ari) „a ordona”. Lat. ordĭnāre (Pușcariu 1826; REW 6090). Legătura cu sl. lijati „a topi” (Cihac, II, 440) nu este posibilă. – Der. urdinare, s. f. (diaree); urdiniș, s. n. (deschizătură, gură de stup). În Mold. verburdina

urdiná (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 urdínă verburdina

urdinà v. a avea urdinare. [Vechiu-rom. urdina, a umbla des (sens păstrat încă de urdiniș) = lat. ORDINARE, a pune în ordine]. verburdinà

URDINÁ, urdín, vb. I. Intranz. (înv. și reg.) 1. A merge des la cineva sau undeva; a face același drum de repetate ori. 2. A avea diaree. [Prez. ind. și: urdinez] – Lat. ordinare. verburdina

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiurdinare

urdinare substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	urdinare	urdinarea
nominativ-acuzativ	plural	urdinări	urdinările
genitiv-dativ	singular	urdinări	urdinării
genitiv-dativ	plural	urdinări	urdinărilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z