URDÍ, urdesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A face urdă. – Din urdă. verburdi
urdi verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)urdi | urdire | urdit | urdind | singular | plural | ||
urdind | urdiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | urdesc | (să)urdesc | urdeam | urdii | urdisem | |
a II-a (tu) | urdești | (să)urdești | urdeai | urdiși | urdiseși | ||
a III-a (el, ea) | urdește | (să)urdeai | urdea | urdi | urdise | ||
plural | I (noi) | urdim | (să)urdim | urdeam | urdirăm | urdiserăm | |
a II-a (voi) | urdiți | (să)urdiți | urdeați | urdirăți | urdiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | urdesc | (să)urdească | urdeau | urdiră | urdiseră |