urcuș, urcușuri s. n. (tox.) primele efecte resimțite după ingerarea unui drog. substantiv neutruurcuș
urcúș m. Suiș (locu și acțiunea): începem urcușu. substantiv neutruurcuș
urcuș n. urcare pe un munte. substantiv neutruurcuș
URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș. substantiv neutruurcuș
urcuș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | urcuș | urcușul |
plural | urcușuri | urcușurile | |
genitiv-dativ | singular | urcuș | urcușului |
plural | urcușuri | urcușurilor |