urc, a -á v. tr. (lat. *órico, -áre, d. vgr. óros, munte, ca fr. monter, a urca, d. mont, munte. V. aburc). Munt. Suĭ: a urca sacu´n căruță. Mă suĭ mergînd: a urca dealu. Fig. Măresc, suĭ: a urca prețu. V. refl. Mă suĭ mergînd orĭ cățărîndu-mă: a te urca pe deal, pe zid, în copac, în pod. verb tranzitivurc
urcá (-c, át), vb. – 1. A sui, a se cățăra. – 2. A se ridica. – 3. A se mări, a crește. – 4. (Refl.) A însuma. Origine incertă. Pare un lat. *orĭcāre ‹ ǒrior (Pușcariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai puțin probabil de la ora „margine” (Tiktin) sau din gr. ὄρος „munte” (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beiträge, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea găsi în lat. *ortĭāre ‹ ǒrtus, deja afirmată de Cipriani, Rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati „a excita” (Candrea, II, 440) nu este probabilă. – Der. urcat, s. n. (suit); urcător, adj. (care urcă, ascendent); urcuș, s. n. (drum, loc în pantă, repeziș). verb tranzitivurca
urcá (a ~) vb., ind. prez. 3 úrcă verb tranzitivurca
URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. și tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ Intranz. și refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra. 2. Refl., intranz. și tranz. A (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat. ◊ Expr. (Refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran. 3. Refl., intranz. și tranz. A (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh). ◊ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. și intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparație cucele obișnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variație de creștere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ◊ Tranz. A urca prețurile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ◊ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. și intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri). verb tranzitivurca
urcà v. 1. a se duce într’un loc mai înalt: a urca muntele, a se urca pe un zid; 2. a mări valoarea: a urca prețul grâului; 3. a forma un total de: cheltuiala se urcă la o mie de lei. [Origină necunoscută]. verb tranzitivurcà
a i se sui / a i se urca la cap expr. 1. a fi plin de sine, a fi îngâmfat. 2. (d. băuturi) a se ameți de băutură, a se îmbăta. verb tranzitivaisesui
a i se urca la cap expr. 1. a deveni încrezut / înfumurat. 2. a se îmbăta. verb tranzitivaiseurcalacap
a se urca pe pereți / pe tavan expr. a fi foarte supărat, a fi furios. verb tranzitivaseurcapepereți
urca verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)urca | urcare | urcat | urcând | singular | plural | ||
urcând | urcați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | 'urc | (să)'urc | urcam | urcai | urcasem | |
a II-a (tu) | 'urci | (să)'urci | urcai | urcași | urcaseși | ||
a III-a (el, ea) | 'urcă | (să)urcai | urca | urcă | urcase | ||
plural | I (noi) | urcăm | (să)urcăm | urcam | urcarăm | urcaserăm | |
a II-a (voi) | urcați | (să)urcați | urcați | urcarăți | urcaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | 'urcă | (să)'urce | urcau | urcară | urcaseră |