Alege sensul dorit: ura -invariabil ura -substantiv feminin ura -verb tranzitiv

ura definitie

top banci online cont euro

ura! interj. salut!, bună! invariabilura

ura! int. V. hura ! invariabilura

top banci online cont euro

ÚRA1 I. interj. exclamație care exprimă aprobare, entuziasm. II. s. n. (pl.) strigăt entuziast de aprobare, de adeziune; aclamație. (< rus. ura, fr. hourra) invariabilura

úra interj. – Exclamație de entuziasm, de aprobare, de îndemn. Fr. hourra.Der. urale, s. f. pl. (ovații). invariabilura

úra, strigăt de triunf [!] orĭ de omagiŭ adresat de mulțime unuĭ om distins (suveran, om politic, orator ș. a.). Strigătu infanteriiĭ și al cavaleriiĭ cînd năvălește (șarjează). – Vine d. rus. urá, strigăt de șarjă, de unde și fr. houra, strigăt de șarjă, ĭar hourra, strigăt în onoarea cuĭva, vine d. engl. hurrah, germ. hurra, luat tot de la Rușĭ și confundat dese-orĭ cu hourra. – Fals pl. urále (ca cum ar fi sing. ura), „strigăte de ura”, la cărturarĭ, nu la popor. Se zice a fost primit cu „ura” (nu cu urale), ca și cu „huĭdeo”, (nu cu huĭdeourĭ). invariabilura

ÚRA1 interj. Exclamație care exprimă însuflețire, entuziasm, aprobare, îndemn etc. – Din rus. ura, fr. hourra. invariabilura

*húra (barb. d. fr. hourrah, d. engl. hurrah) interj. de bucurie. Fals îld. ura! invariabilhura

ura și la gară! expr. la revedere! invariabilurașilagară

-ÚRĂ1 suf. „sare a unui hidracid”. (< fr. -ure) substantiv femininură

-ÚRĂ2 elem. uro2-. substantiv femininură

úră s. f., g.-d. art. úrii; pl. uri substantiv femininură

úră f., pl. ĭ (d. a urî). Acțiunea de a urî, antipatie: a avea ură pe cineva. substantiv femininură

ură f. acțiunea de a urî, pasiune ce inspiră ură. [Tras din urî]. substantiv femininură

ÚRĂ1, (rar) uri, s. f. Sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva. – Din urî (derivat regresiv). substantiv femininură

ÚRĂ2, uri, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori roșii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. ură1. substantiv femininură

ur, a urá, V. urez. verb tranzitivur

URÁ2 vb. tr. a exprima o dorință de bine la adresa cuiva; a felicita; a colinda, recitând versuri populare. (< lat. orare) verb tranzitivura

urá (-réz, át), vb.1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt. verb tranzitivura

úra1 interj. verb tranzitivura

urá2 (a ~) vb., ind. prez. 3 ureáză verb tranzitivura

urà v. a dori noroc: a ura de Anu-nou. [Lat. ORARE, a grăi]. verb tranzitivurà

URÁ2, urez, vb. I. 1. Tranz. (Construit cu dativul) A adresa cuiva o dorință de bine, de obicei cu ocazia unui eveniment deosebit, a felicita; a închina în sănătatea cuiva. 2. Intranz. A recita versuri populare care conțin urări, când se umblă cu colindul, cu sorcova etc. – Lat. orare. verb tranzitivura

ur'î (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urắsc, imperf. 3 sg. urá, perf. s. 1 sg. urấi, 1 pl. urấrăm, m.m.c.p. 3 sg. urấse, 3 pl. urấseră; conj. prez. 3 să uráscă; ger. urấnd; part. urất verb tranzitivurî

urî (-rắsc, -ît), vb.1. A dușmăni, a antipatiza puternic. – 2. (Refl.) A se plictisi, a se sătura de cineva sau de ceva. – Mr. urăscu, urîre. Lat. hŏrrescĕre, vulg. *hŏrrῑre (Pușcariu 1823; Densusianu, GS, II, 21; REW 4185), cf. alb. uren (Phlippide, II, 644). – Der. ură, s. f. (dușmănie, aversiune; plantă, Gymnadenia conopea); urîcios (var. uricios), adj. (antipatic, nesuferit; ursuz, arțăgos); urîciune (var. uriciune, Mold. urăciune), s. f. (înv., ură, aversiune; plictiseală, urît; stîrpitură, avorton; hidoșenie); urît, adj. (desfigurat, oribil, hidos; repugnant, josnic); urîtor, adj. (care urăște); urîți, vb. (a sluți); urîțenie, s. f. (hidoșenie). Din rom. provine rut. urytnyi „urît” (Candrea, Elemente, 409). verb tranzitivurî

urî v. 1. a voi cuiva răul: a urî pe dușmanii săi; 2. a avea antipatie pentru a urî minciuna; 3. a simți urîtul, a se plictisi: i se urăște singur. [Lat. HORRESCERE]. verb tranzitivurî

URÎ́, urăsc, vb. IV. 1. Tranz. A purta cuiva un sentiment de dușmănie, a manifesta aversiune față de cineva sau de ceva. 2. Refl. impers. (Construit cu dativul) A se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva, ◊ Expr. A i se urî cu viața = a nu mai dori să trăiască. – Lat. *horrire (= horrere, horrescere). verb tranzitivurî

uréz și (rar) ur, a urá v. tr. (lat. âuguro, -áre, a ura, a prezice după auguriĭ, de unde s´a făcut *agurare, *aurare, urare, cam ca ascultare d. auscultare, ĭar g între vocale a căzut ca și în ĭeŭ, curea, graur, d. ego, corrigia, graculus și ca și în fr. bonheur, d. bonum augurium. În zadar îl derivă uniĭ d. orare, a ruga !). Doresc cuĭva noroc: îțĭ urez biruință ! Recit umblînd cu buhaĭu pe la case: unu ură, patru fură, doĭ cotroboĭesc [!] pin [!] șură! verb tranzitivurez

urắsc, a -î́ și (vechĭ) urésc, a v. tr. (lat. horresco, -éscere, mă zbîrlesc, mă înfior; horridus, zbîrlit. V. oribil, urdoare. Cp. cu sturăsc). Nu ĭubesc, îmĭ displace, mĭ-e antipatic: a-ĭ uri pe mincinoșĭ, a urî mincĭuna. A ți se urî, a te plictisi: era așa de fericit, în cît [!] i se urîse cu binele. V. ghimpos. verb tranzitivurăsc

a i se urî cu binele expr. a acționa în dezacord cu interesele personale. verb tranzitivaiseurîcubinele

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiura

ura  invariabil infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)ura urare urat urând singular plural
urând urați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) urez (să)urez uram urai urasem
a II-a (tu) urezi (să)urezi urai urași uraseși
a III-a (el, ea) urea (să)urai ura ură urase
plural I (noi) urăm (să)urăm uram urarăm uraserăm
a II-a (voi) urați (să)urați urați urarăți uraserăți
a III-a (ei, ele) urea (să)ureze urau ura uraseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z