upovăí (-ăésc, -ít), vb. – A spera, a crede în... – Var. upuvăi. Sl. upovati, upovają (Tiktin). Sec. XVI, slavism cultural. – Der. upovăință, s. f. (nădejde), înv. verbupovăi
upovăi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)upovăi | upovăire | upovăit | upovăind | singular | plural | ||
upovăind | upovăiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | upovăiesc | (să)upovăiesc | upovăiam | upovăii | upovăisem | |
a II-a (tu) | upovăiești | (să)upovăiești | upovăiai | upovăiși | upovăiseși | ||
a III-a (el, ea) | upovăiește | (să)upovăiai | upovăia | upovăi | upovăise | ||
plural | I (noi) | upovăim | (să)upovăim | upovăiam | upovăirăm | upovăiserăm | |
a II-a (voi) | upovăiți | (să)upovăiți | upovăiați | upovăirăți | upovăiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | upovăiesc | (să)upovăiască | upovăiau | upovăiră | upovăiseră |