UNIVERSÁL, -Ă adj. 1. Care se extinde asupra întregii lumi, care cuprinde tot și este comun tuturor lucrurilor; general. ♦ adv. Universal valabil. 2. (Log.; despre judecăți) Al cărei predicat se referă la întreaga sferă a subiectului. ♦ (Jur.) Legatar universal = moștenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 3. Care posedă cunoștințe din toate domeniile, care are o cultură generală vastă. 4. (Despre unelte, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operații. // s.n. Mandrină de strung. [< fr. universel, it. universale, lat. universalis]. adjectivuniversal
UNIVERSÁL, -Ă I. adj. 1. care se extinde la întregul univers, care cuprinde tot ce există. ◊ comun unei totalități cuprinzătoare de entități; general. 2. (log.; despre judecăți) al cărei predicat se referă la întreaga sferă a subiectului. ◊ mondial. 3. care posedă cunoștințe din toate domeniile, care are o cultură generală vastă. 4. (despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operații. II. s. n. mandrină de strung. (< fr. univesel, lat. universalis) adjectivuniversal
*universál, -ă adj. (mlat. universalis). General, care cuprinde tot: remediŭ universal, admirațiune universală. Care știe de toate, care cuprinde toate, enciclopedic: Goethe era un spirit universal. Adv. În mod universal, de toțĭ: savant universal recunoscut. adjectivuniversal
universal a. 1. care se întinde la tot și pretutindenea: legile universale ale naturei; 2. care îmbrățișează, coprinde tot: Goethe era un spirit universal; 3. care e fapta tuturor, ce provine dela toți: admirațiune universală. ║ n. 1. ceea ce este comun la indivizii din acelaș gen sau din aceeaș specie; 2. pl. se zicea, în filozofia scolastică, de unele idei generale, considerate ca atribute comune tuturor ființelor: genul, specia, diferența, propriul și accidentalul. adjectivuniversal
UNIVERSÁL, -Ă, universali, -e, adj. 1. Care aparține Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra întregii lumi, care cuprinde tot ce există și este comun tuturor; care se referă la toate ființele sau lucrurile luate în considerație într-un caz dat; general, obștesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Există o unitate dialectică intre universal și particular. ◊ (Log.) Judecată universală = judecată care afirmă (sau neagă) un predicat în legătură cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = moștenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucură de o mare faimă; vestit, ilustru, celebru. 3. Care posedă cunoștințe din toate domeniile, care are o cultură generală vastă. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operații, bun pentru mai multe situații. ♦ (Substantivat, n.) Mandrină de strung. – Din fr. universel, lat. universalis. adjectivuniversal
UNIVERSÁLII s.f.pl. (Fil.) 1. Nume dat de scolastici în evul mediu noțiunilor generale. 2. Ceea ce poate fi spus despre toți indivizii aceleiași clase. [Sg. -ie. / < lat. universalia]. substantiv femininuniversalii
UNIVERSÁLII s. f. pl. (fil.) denumire dată de scolastici noțiunilor generale. (< lat. universalia) substantiv femininuniversalii
universálii (-lii) s. f. pl., art. universáliile (-li-i-) substantiv femininuniversalii
UNIVERSÁLII s. f. pl. Denumire dată noțiunilor generale în filosofia scolastică, ◊ Disputa (sau cearta) universaliilor = dispută în jurul naturii noțiunilor generale care a determinat divizarea scolasticii în trei curente: realismul, nominalismul și conceptualismul. – Din lat. universalia. substantiv femininuniversalii
universalii substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | universalii | universaliile |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | universalii | universaliilor |
plural | — | — |