unire definitie

uníre s. f., g.-d. art. unírii; pl. uníri substantiv femininunire

uníre f. Acțiunea de a saŭ de a se uni. Concordie: a trăi în unire. Uniunea Moldoveĭ cu Țara Românească (1859): hora Uniriĭ. substantiv femininunire

unire f. 1. acțiunea de a (se) uni; 2. în special, contopirea administrativă a Principatelor Române într’un singur Stat, pus sub suveranitatea Porții și sub garanția colectivă a Puterilor europene (conform Convențiunii din Paris dela 1858). substantiv femininunire

UNÍRE, uniri, s. f. Acțiunea de a (se) uni3 și rezultatul ei. ♦ Căsătorie. – V. uni3. substantiv femininunire

unì v. a împreuna. [Lat. UNESCERE]. verb tranzitivunì

UNÍ3, unesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot; a (se) împreuna, a (se) alătura, a (se) îmbina spre a forma un tot. 2. Refl. recipr. A încheia o înțelegere, o alianță etc. în vederea unui scop comun. 3. Tranz. și refl. recipr. A (se) lega prin căsătorie, a (se) căsători. – Lat. unire (= unescere). verb tranzitivuni

unésc v. tr. (lat. ûnire, it. unire, pv. fr. cat. sp. pg. unir). Împreun, fac să fie unu singur: lacurile aŭ crescut de ploaĭe pînă cînd s´aŭ unit unele cu altele, satu a crescut pînă cînd s´a unit cu orașu. Aliez: s´aŭ unit contra luĭ. Căsătoresc: s´aŭ unit înaintea altaruluĭ. verb tranzitivunesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiunire

unire  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular unire unirea
plural uniri unirile
genitiv-dativ singular uniri unirii
plural uniri unirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z