unic definitie

ÚNIC, -Ă adj. 1. Singur, într-un singur exemplar; numai unul. 2. Excepțional, fără seamăn, incomparabil. [Cf. lat. unicus, fr. unique]. adjectivunic

ÚNIC, -Ă adj. 1. singur, într-un exemplar; numai unul. 2. excepțional, fără seamăn, incomparabil. (< fr. unique, lat. unicus) adjectivunic

únic adj. m., pl. únici; f. únică, pl. únice adjectivunic

*únic, -ă adj. (lat. únicus). Singur: fiŭ unic, exemplar unic. Incomparabil, fără seamăn: un talent unic. – Fals uníc (după fr.). adjectivunic

unic a. 1. singur: fiu unic; 2. fig. incomparabil: om unic, lucru unic. adjectivunic

ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul său. 2. Care nu poate fi asemănat cu nimic (datorită însușirilor sale excepționale); excepțional, incomparabil. [Acc. și: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique. adjectivunic