unguri definitie

úngur (-ri), s. m. – Maghiar. Sl. ągrinu, pl. ągure (Cihac, II, 437; cf. Vasmer, III, 173), cf. bg. ugrin, sb., cr. ugar. – Der. unguroaică, s. f. (maghiară); ungurean, s. m. (român din Transilvania); ungureancă, s. f. (româncă din Transilvania); ungurenit, adj. (maghiarizat); unguresc, adj. (maghiar); ungurește, adv. (în limba maghiară; ca ungurii); ungurime, s. f. (nația ungurească); ungurism, s. n. (maghiarism); unguriza, vb. (a maghiariza). substantiv masculinungur

úngur s. m., pl. únguri substantiv masculinungur

úngur m. Locuitor din Ungaria saŭ de neam unguresc. substantiv masculinungur

Ungur m. locuitor din Ungaria. V. barbă. substantiv masculinungur

ÚNGUR, unguri, s. m. Maghiar. – Din sl. ongrinu. substantiv masculinungur

Unguri sau Maghiari m. pl. neam de rassă fineză, veniră în Panonia sub ducele lor Arpad (890-898) și fură creștinați sub Ștefan cel Sfânt. Printre urmașii acestuia fu Mateiu Corvin de Huniade, eroicul luptător în contra Turcilor, cari (după bătălia dela Mohaci) se făcură stăpâni pe o parte a Ungariei (1526), până fură alungați de Casa de Habsburg. Independenta politică a Ungurilor datează dela 1866. substantiv masculinunguri