uneltíre s. f., g.-d. art. uneltírii; pl. uneltíri substantiv femininuneltire
uneltire f. 1. fapta de a unelti; 2. pl. manopere, intrigi spre a face să reușească un complot sau vr’un plan rău. substantiv femininuneltire
UNELTÍRE, uneltiri, s. f. Acțiunea de a unelti și rezultatul ei; intrigă, complot. ** (Jur.) Aranjament fraudulos prin care se creează condiții favorabile săvârșirii unei infracțiuni. – V. unelti. substantiv femininuneltire
uneltí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uneltésc, imperf. 3 sg. unelteá; conj. prez. 3 să unelteáscă verb tranzitivunelti
UNELTÍ, uneltesc, vb. IV. Tranz. A pregăti în ascuns, a pune la cale, a urzi o acțiune reprobabilă împotriva cuiva sau pentru a obține ceva; a complota. – Din unealtă. verb tranzitivunelti
uneltésc v. intr. Urzesc, machinez: a unelti un complot, a unelti contra cuĭva. V. ticluĭesc. verb tranzitivuneltesc
uneltire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | uneltire | uneltirea |
plural | uneltiri | uneltirile | |
genitiv-dativ | singular | uneltiri | uneltirii |
plural | uneltiri | uneltirilor |