UNDULÁRE s.f. v. ondulare. substantiv femininundulare
ONDULÁRE, ondulări, s. f. Acțiunea de a ondula și rezultatul ei; unduire; șerpuire. ♦ Încrețire a părului; buclare, ondulație. [Var.: (pop.) unduláre s. f.] – V. ondula. substantiv femininondulare
UNDULÁ vb. I. v. ondula. verb tranzitivundula
undulà v. 1. a avea o mișcare de undulațiune lentă dar sensibil: grânele undulează la suflarea vântului; 2. a da părului forma undelor (= fr. onduler). verb tranzitivundulà
UNDULÁ vb. I v. ondula. verb tranzitivundula
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. verb tranzitivondula
*unduléz v. intr. (lat. úndulo, -áre, după undulatus, undulat). Tălăzuĭesc, mă mișc (mă legăn) ca valurile marĭ: lanu de grîŭ undulează la suflarea vîntuluĭ. – Falsificațiunĭ cărturăreștĭ: a ondoĭa, a unduĭa și a undui (după fr. ondover): rochia-ĭ încrețită foșnea, unduĭa și fîlfîĭa pin [!] odăĭ (Sadov. VR. 1911, 1, 15), grîŭ unduĭat de abureala vîntuluĭ (Chir. CL. 1910, 315). V. văluĭesc 2. verb tranzitivundulez
undulare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | undulare | undularea |
plural | undulări | undulările | |
genitiv-dativ | singular | undulări | undulării |
plural | undulări | undulărilor |