unduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. unduiésc, imperf. 3 sg. unduiá; conj. prez. 3 să unduiáscă verbundui
ondoì v. a undula: negrele-i bucle ondoaie’n zefire EM. (= fr. ondoyer). verbondoì
unduì v. a se ridica ca undele mării: fruntea de bucle unduind EM. (= fr. ondoyer). verbunduì
UNDUÍ, unduiesc, vb. IV. Intranz. (Despre suprafața apelor; la pers. 3) A face unde, a se propaga în formă de unde. ♦ P. gener. A se mișca asemenea undelor unei ape. [Var.: undoiá vb. I, undoí vb. IV] – Undă + suf. -ui (după fr. ondoyer). verbundui
*unduléz v. intr. (lat. úndulo, -áre, după undulatus, undulat). Tălăzuĭesc, mă mișc (mă legăn) ca valurile marĭ: lanu de grîŭ undulează la suflarea vîntuluĭ. – Falsificațiunĭ cărturăreștĭ: a ondoĭa, a unduĭa și a undui (după fr. ondover): rochia-ĭ încrețită foșnea, unduĭa și fîlfîĭa pin [!] odăĭ (Sadov. VR. 1911, 1, 15), grîŭ unduĭat de abureala vîntuluĭ (Chir. CL. 1910, 315). V. văluĭesc 2. verbundulez
undui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)undui | unduire | unduit | unduind | singular | plural | ||
unduind | unduiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | unduiesc | (să)unduiesc | unduiam | unduii | unduisem | |
a II-a (tu) | unduiești | (să)unduiești | unduiai | unduiși | unduiseși | ||
a III-a (el, ea) | unduiește | (să)unduiai | unduia | undui | unduise | ||
plural | I (noi) | unduim | (să)unduim | unduiam | unduirăm | unduiserăm | |
a II-a (voi) | unduiți | (să)unduiți | unduiați | unduirăți | unduiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | unduiesc | (să)unduiască | unduiau | unduiră | unduiseră |