undít (rar) s. n. adjectivundit
undí (-désc, -ít), vb. – A pescui cu undița. Sl. ąditi (Tiktin). – Der. undiță, s. f. (vargă de pescuit), mr. uniță, din sl. ądica (Miklosich, Slaw. Elem., 54; Cihac, II, 439; Byhan 323; Conev 74), cf. bg. vădica (› megl. vondiță); unghiță, s. f. (undiță), în Trans., pare var. dialectală (după Byhan 323 și Conev 52, din sl. ągricĭ). verb tranzitivundi
undí (a ~) (a pescui) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. undésc, imperf. 3 sg. undeá; conj. prez. 3 să undeáscă verb tranzitivundi
UNDI2 vb. IV v. unda. verb tranzitivundi
undì v. 1. a pescui cu undița: cu năvodul pescuiți și cu undița undiți AL.; 2. fig. a sonda: undit-ai cu a ta minte ’n cugetu-i ascuns ? AL. în tainică sperare undește mângâiere AL. [Tras din undiță]. verb tranzitivundì
UNDÍ1, undesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A pescui cu undița, ♦ Fig. A sonda, a iscodi. – Din sl. onditi. verb tranzitivundi
undésc v. tr. (d. undiță saŭ vsl. *onditi, rus. úditi). Pescuĭesc cu undița. Umblu cu lingura ca să scot o bucată de carne, de pește: a undi pin [!] borș. V. intr. Cor. Ĭes la suptafață. verb tranzitivundesc
undit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | undit | unditul | undită | undita |
plural | undiți | undiții | undite | unditele | |
genitiv-dativ | singular | undit | unditului | undite | unditei |
plural | undiți | undiților | undite | unditelor |