umplutură definitie

*rambléŭ n., pl. eurĭ și eĭe (fr. remblai, d. remblayer, a umplea [!] cu pămînt. V. debleŭ). Loc care a fost umplut cu pămînt ca să se facă drum pe acolo: drum în rambleŭ. – Curat rom. umplătură [!]. V. săpătură. substantiv femininrambleŭ

umplutură, umpluturi s. f. 1. (deț.) polițist infiltrat printre deținuți. 2. lucrător al unui serviciu de filaj. substantiv femininumplutură

umplutúră s. f., g.-d. art. umplutúrii; pl. umplutúri substantiv femininumplutură

umplutúră f., pl. ĭ. Lucru umplut: cîrnațu e o umplutură. Materie cu care se umple (nucĭ, stafide): umplutura unuĭ curcan, unuĭ crap. Teren înălțat cu pămînt bătăturit (rambleŭ): drum pe umplutură (V. terasament). Pus numaĭ ca să umple locu (un cuvînt într´un vers, niște ghĭorlanĭ în stalurĭ ș. a.). substantiv femininumplutură

umplutură f. 1. efectul umplerii; 2. carne tocată de umplut; 3. fig. ceea ce este străin sau nefolositor unui subiect, materie de ocazie. substantiv femininumplutură

UMPLUTÚRĂ, umpluturi, s. f. Ceea ce servește pentru a umple un spațiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce într-un înveliș comestibil, alcătuind împreună cu acesta o mâncare sau o prăjitură. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l înălța sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pușcă cu care se încarcă un cartuș (sau cu care se încărca altădată o armă de foc pe la gura țevii). ♦ Fig. Element de valoare minoră sau lipsit de valoare, introdus într-o operă literară, științifică, în sumarul unui periodic, într-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tură. substantiv femininumplutură