umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri substantiv neutruumbriș
umbríș n., pl. urĭ (cuv. fabr.). Loc umbros (C. Hogaș, VR. 1910, 5, 217). V. luminiș. substantiv neutruumbriș
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș. substantiv neutruumbriș
umbriș | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | umbriș | umbrișul |
plural | umbrișuri | umbrișurile | |
genitiv-dativ | singular | umbriș | umbrișului |
plural | umbrișuri | umbrișurilor |