umbríș (rar) s. n., pl. umbríșuri substantiv neutru umbriș
umbríș n., pl. urĭ (cuv. fabr.). Loc umbros (C. Hogaș, VR. 1910, 5, 217). V. luminiș. substantiv neutru umbriș
UMBRÍȘ, umbrișuri, s. n. (Rar) Loc cu umbră; umbră (I 1). – Umbră + suf. -iș. substantiv neutru umbriș
| umbriș | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | umbriș | umbrișul |
| plural | umbrișuri | umbrișurile | |
| genitiv-dativ | singular | umbriș | umbrișului |
| plural | umbrișuri | umbrișurilor | |