umbrár, -e, s.n. – 1. Adăpost umbros oferit de crengile unui copac. 2. Coviltir (în satele de pe Mara și Cosău). – Din umbră + -ar. substantiv neutru umbrar
umbrár (adăpost) s. n., pl. umbráre substantiv neutru umbrar
umbrár n., pl. e. Adăpost de verdeață ca să facă umbră: un prînz supt [!] umbrar. V. lojă. substantiv neutru umbrar
umbrar n. adăpost de frunze. [Tras din umbră]. substantiv neutru umbrar
UMBRÁR, umbrare, s. n. Adăpost împotriva arșiței soarelui oferit într-un loc deschis de crengile și de frunzele unui arbore sau ale mai multor arbori; p. gener. orice adăpost (special amenajat) împotriva arșiței. – Umbră + suf. -ar. substantiv neutru umbrar
| umbrar substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | umbrar | umbrarul |
| plural | umbrare | umbrarele | |
| genitiv-dativ | singular | umbrar | umbrarului |
| plural | umbrare | umbrarelor | |