www.ReduPedia.ro
Definitie umblare - ce inseamna umblare - Dex Online

umblare definitie

umbláre s. f., g.-d. art. umblắrii; pl. umblắri substantiv feminin umblare

UMBLÁRE, umblări, s. f. Acțiunea de a umbla și rezultatul ei; deplasare, mers; cutreierare, colindare, umblat1. – V. umbla. substantiv feminin umblare

umblá (-lu, -át), vb.1. A merge. – 2. A circula, a călători, a se mișca, a funcționa. – 3. A se duce undeva regulat, a frecventa. – 4. A vizita, a parcurge, a străbate. – 5. A circula, a avea valoare de circulație. – 6. A valora. – 7. A avea curs, a fi acceptat. – 8. A merge după cineva sau ceva, a urmări. – 9. A privi prin, a se ocupa de. – 10. a căuta, a scotoci, a cerceta. – 11. A trata de, a căuta de. – 12. (Trans.) A urma un curs, a studia. – Var. îmbla. Mr. imnu, megl. amnu, amnari, istr. omnu. Lat. ambŭlāre (Diez, I, 19; Candrea, Éléments, 82; Pușcariu 1797; REW 412), cf. it. ambiare, prov., sp., port. amblar, fr. ambler.Der. umblăreț, adj. (care umblă mult); umblat, adj. (care a călătorit mult, frecventat, circulat); umblător, adj. (care umblă; pribeag; mobil; varietate de grîu); umblătoare, s. f. (closet, privată); umblătură, s. f. (mers); umblet, s. n. (mers, fel de a merge; umblare, călătorie; drumeție; comportare, conduită; intrigă, demers, procedură). verb umbla

umblá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. úmblu, 2 sg. úmbli, 3 úmblă verb umbla

umblà v. 1. a se transporta, vorbind de oameni: a umbla călare; 2. a păși, vorbind de cai: a umbla în buestru; 3. fig. a avea intențiunea, a căuta: hoții umblau să-l omoare; 4. a circula: paraua umblă din mână in mână; 5. a alerga: umblă după potcoave de cai morți; fig. îi umblă gura ca melițoiul CR. [Lat. AMBULARE]. verb umblà

UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ◊ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!), urare adresată cuiva care pleacă. (Pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba, ♦ (Pop.; despre nori) A se mișca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umblă la școală. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umblă în cărăușie. 4. A se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel. ♦ A se comporta, a se manifesta într-un anumit fel. Umblă întunecat și încruntat. II. 1. (Pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în funcțiune; a funcționa. 2. (Despre gură, ochi etc.) A se mișca continuu, ◊ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulație, a avea valoare, curs. IV. 1. A căuta, a scotoci (pentru a găsi ceva). 2. A lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să... ◊ Expr. A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile. A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite. ♦ A intenționa, a fi gata să... [Var.; (înv. și pop.) îmblá vb. I] – Lat. ambulare. verb umbla

úmblu și (nord) îmblu, a v. intr. (lat. ámbulo, -áre, a umbla, a se plimba. V. plimb). Merg, pășesc: bolnavu a început să umble, calu umblă la pas, la trap, în buĭestru, la galop. Merg, mă duc, călătoresc: am umblat mult pe apă și pe uscat, pe jos, călare, cu trenu, cu vaporu. Fig. Circul, am curs: acest ban nu maĭ umblă. Am intențiune, am de gînd, caut, încerc: am umblat să dreg mașina, dar n´am reușit; hoțiĭ umblaŭ să fure. A umbla cu, 1, a colinda cu: copiiĭ umblă cu buhaĭu, lăutaru umblă cu cheta; 2. a te servi de, a mînui: copiiĭ nu știŭ să umble cu lampa, cu mașina. A umbla după, a te sili să apucĭ (să capețĭ, să obțiĭ), a te ține după: a umbla după chilipir, a umbla după potcoave de caĭ morțĭ (după un cîștig ridicul orĭ imaginar). A umbla la școală, a frecŭenta școala. A umbla la (o mașină ș. a.), a pune mîna, a mînui, a deranja: copiiĭ aŭ umblat la ceasornic, nu știŭ cine mĭ-a umblat pin [!] ladă. A-țĭ umbla gura (ca melița, ca moara), a vorbi mult, a turui. – Vechĭ: blăm și blem, haĭde; blațĭ, blămațĭ și blemațĭ, haĭdem. La Nec. (2, 218) blemĭ, haĭde: blemĭ pe la mine ! Și astăzĭ în Maram. blem, blemațĭ, blămațĭ, haĭde, haĭdem, și (P. P. la Moțĭ) blețĭ, haĭdețĭ (din lat. ambulamus, umblăm, ambulemus, să umblăm, ambulatis, umblațĭ, ambulate, umblațĭ ! Perzîndu-se [!] legătura cu umblăm, s´a format un verb noŭ blem, blemațĭ, blămațĭ, redus și el la o interj.). În eliziune: ĭa´mblațĭ (pron. ĭam blațĭ), ĭa´mblă (din ĭa umblațĭ, ĭa umblă saŭ din ĭa-mĭ blațĭ, ĭan blațĭ, ĭan blă), haĭdețĭ, haĭde ! verb umblu

a-i umbla (cuiva) în caraiman expr. (intl.) a-i fura cuiva banii din buzunar. verb aiumbla

a umbla cu „ia-mă nene” expr. a fi autostopist, a face autostopul. verb aumblacu

a umbla cu cața expr. a înșela. verb aumblacucața

a umbla cu lama expr. (intl.) a tăia cu iscusință buzunarele cuiva în încercarea de a fura. verb aumblaculama

a umbla cu mega expr. (intl.) a fi necinstit, a se ține de afaceri ilicite. verb aumblacumega

a umbla cu pile expr. a face trafic de influență; a profita de pe urma traficului de influență. verb aumblacupile

a umbla creanga / frunza frăsinelului / lelea / teleleu expr. a hoinări fără rost, a-și pierde vremea. verb aumblacreanga

a umbla cu poșta expr. 1. a divulga informații confidențiale. 2. a fi indiscret. verb aumblacupoșta

a umbla cu șatra expr. a se muta deseori din loc în loc. verb aumblacușatra

a umbla cu gardul expr. (intl.) a fila pe cineva. verb aumblacugardul

a umbla cu plosca / cu plugușorul expr. (intl.) 1. a informa, a denunța, a trăda. 2. a flecări, a trăncăni. verb aumblacuplosca

a umbla în bășini expr. (adol., vulg.) a se grozăvi, a se fuduli. verb aumblaînbășini

a-i plăcea peștele / să umble în blugi / să umble la șliț expr. (d. femei) a fi ahtiată după sex, a fi nimfomană. verb aiplăceapeștele

a umbla cu iordane expr. 1. a spune vorbe goale. 2. a se ține de lucruri neserioase. 3. a minți; a fabula. verb aumblacuiordane

a umbla cu râșnița expr. a denunța. verb aumblacurâșnița

a umbla cu șopârle expr. a se ține de intrigi, a discredita (pe cineva) prin bârfe și calomnie. verb aumblacușopârle

a umbla cu ștafeta expr. a purta vorba, a bârfi, a cleveti. verb aumblacuștafeta

a umbla după fuste expr. a fi afemeiat. verb aumbladupăfuste

a umbla cu uite popa, nu e popa expr. a fi inconsecvent, a fi nehotărât, a-și schimba cu ușurință părerile, modul de a gândi și de a acționa. verb aumblacuuitepopa

a umbla după colivă expr. a fi pomanagiu. verb aumbladupăcolivă

a umbla pantaraura expr. a hoinări, a vagabonda. verb aumblapantaraura

a umbla cu fofârlica expr. a avea o conduită nesinceră; a se eschiva de la recunoașterea unui adevăr. verb aumblacufofârlica

a umbla cu pantahuza / cu tasul expr. 1. a face chetă. 2. a cerși. verb aumblacupantahuza

a umbla în patru labe (în fața cuiva) expr. 1. a se umili (în fața cuiva). 2. a linguși (pe cineva). verb aumblaînpatrulabe

a umbla prin chimire expr. (intl.) a fura din buzunare. verb aumblaprinchimire

a umbla cu nasul pe sus expr. a fi îngâmfat, a fi încrezut / plin de sine. verb aumblacunasulpesus

a umbla cu șahăr-mahăr / cu șoalda expr. (intl.) a înșela, a escroca (pe cineva). verb aumblacușahărmahăr

a umbla cu capul în nori expr. a fi visător, a fi rupt de realitatea înconjurătoare. verb aumblacucapulînnori

a umbla cu crucea în sân expr. 1. a fi bun, a fi cucernic. 2. (iron.) a fi fățarnic / ipocrit. verb aumblacucruceaînsân

a umbla cu limba scoasă (după ceva / cineva) expr. a urmări (pe cineva) cu insistență, a-și dori (ceva) foarte mult. verb aumblaculimbascoasă

a umbla pe după piersic expr. (pop.) a spune (ceva) pe ocolite; a se eschiva, a căuta un subterfugiu. verb aumblapedupăpiersic

a umbla pe șapte cărări expr. a fi beat. verb aumblapeșaptecărări

a umbla cu cioara vopsită expr. a fi necinstit / incorect; a minți. verb aumblacucioaravopsită

a umbla cu jalba în proțap expr. a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. verb aumblacujalbaînproțap

a umbla ca vodă prin lobodă 1. a nu-și face griji. 2. a-și da importanță. verb aumblacavodăprinlobodă

a umbla cu șosele și momele expr. a face promisiuni mincinoase, a amăgi. verb aumblacușoseleșimomele

a umbla cu jumătăți de măsură expr. a fi nehotărât, a nu fi ferm; a nu duce un lucru până la capăt. verb aumblacujumătățidemăsură

a umbla după cai verzi pe pereți / după potcoave de cai morți expr. (pop.) a-și face planuri irealizabile, a fi nerealist. verb aumbladupăcaiverzipepereți

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului umblare

umblare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular umblare umblarea
plural umblări umblările
genitiv-dativ singular umblări umblării
plural umblări umblărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z