umblăciu definitie

UMBLĂCÍU, umblăcie, s. n. v. îmblăciu. temporarumblăciu

îmblăcíŭ n., pl. ie (vsl. mlatŭ, maĭ de bătut, d. mlatiti, a îmblăti. P. epenteză, cp. cu dambla, jimblă, imbrohor). O unealtă de bătut fasolea, grîu ș. a. (Se compune dintr´o coadă numită odîrjă și dintr´un băț maĭ scurt numit hadarag, cu care se izbește, și amîndoŭă-s legate pin [!] doŭă curele numite oglăvĭ). – Și umblăcíŭ, mlăcíŭ, mlăcĭúgă, blăcíe, îmblăcíe și moloteț. temporarîmblăciŭ

umblăcésc, -ăcíe, -ăcíŭ, umblătésc, V. îmbl-. temporarumblăcesc