uluit definitie

uluít, -ă adj. Foarte confuz, foarte zăpăcit (uĭmit, încurcat) de cele văzute saŭ auzite: rămase uluit cînd auzi grozava veste. adjectivuluit

uluit a. și adv. foarte confuz. adjectivuluit

ULUÍT, -Ă, uluiți, -te, adj. Cuprins de o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; uimit, surprins. ♦ Năucit, buimăcit. – V. ului. adjectivuluit

uluí (-iésc, -ít), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește). verb tranzitivului

uluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uluiésc, imperf. 3 sg. uluiá; conj. prez. 3 să uluiáscă verb tranzitivului

uluì v. a se zăpăci. [Origină necunoscută]. verb tranzitivuluì

ULUÍ, uluiesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a uimi, a surprinde. ♦ Tranz. și refl. (înv.) A (se) tulbura, a (se) buimăci, a (se) năuci. – Cf. rus. ulovit' „a prinde, a surprinde”. verb tranzitivului

uluĭésc v. tr. (vsl. sîrb. uloviti, a prinde [vînat], d. loviti, a prinde, a vîna; rus. ulovitĭ, a prinde, a surprinde. V. lovesc). Uĭmesc, zăpăcesc, fac să nu maĭ știe ce face: vestea ceĭa l-a uluit. V. refl. Mă zăpăcesc grozav, mă încurc: s´a uluit de frumuseța [!] eĭ. V. uĭmesc. verb tranzitivuluĭesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiuluit

uluit adjectiv		masculin		feminin
uluit adjectiv		nearticulat	articulat	nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	uluit	uluitul	uluită	uluita
nominativ-acuzativ	plural	uluiți	uluiții	uluite	uluitele
genitiv-dativ	singular	uluit	uluitului	uluite	uluitei
genitiv-dativ	plural	uluiți	uluiților	uluite	uluitelor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z