ulúcă (scândură) s. f., g.-d. art. ulúcii; pl. ulúci substantiv femininulucă
ulúcă f., pl. ĭ (d. uluc). Vest. Scîndură de gard: mitocancele se uĭtaŭ peste ulucĭ. V. palanc și stobor. substantiv femininulucă
ulucă f. 1. scândură groasă, cu care se închide un loc; 2. gard de uluci: grădina era înconjurată cu uluci de scânduri de stejar GHICA. [Lit. scândură de uluc sau de jghiab]. substantiv femininulucă
ULÚCĂ, uluci, s. f. 1. Scândură groasă întrebuințată în construcții, mai ales la construirea gardurilor și a împrejmuirilor. 2. Gard din scânduri; zăplaz. – Probabil refăcut din uluce (pl. lui uluc). substantiv femininulucă
2) palánc n., pl. urĭ, și palán, pl. e (ung. palánk, par, palisadă, d. it. palanca. V. palancă 2). Trans. Munt. Gard de scîndurĭ groase orĭ de parĭ groșĭ. (Cel de scîndurĭ supțirĭ [!] se numește ulucă, mold. zaplaz). – Și pălan, pl. e, și pălant, pl. e și urĭ. V. stobor. substantiv femininpalanc
ulucă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ulucă | uluca |
plural | uluci | ulucile | |
genitiv-dativ | singular | uluci | ulucii |
plural | uluci | ulucilor |