ULTRÁGIU s.n. v. ultraj. substantiv neutru ultragiu
*ultrágiŭ n. și -áj n., pl. e (fr. outrage, d. outrer, a duce prea departe, d. outre, lat. ultra, dincolo; it. oltraggio). Injuria (ofensa) cea maĭ gravă cu vorba saŭ cu fapta. Insulta unuĭ funcționar în exercițiu funcțiuniĭ. Fig. Mînuire proastă, jignire: ultragiu arteĭ, moraleĭ. Ultragiu anilor, urmele bătrînețiĭ. substantiv neutru ultragiŭ
ULTRÁGIU s. n. v. ultraj. substantiv neutru ultragiu
| ultragiu substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | ultragiu | ultragiul |
| plural | ultragii | ultragiile | |
| genitiv-dativ | singular | ultragiu | ultragiului |
| plural | ultragii | ultragiilor | |