ultimatum definitie

ULTIMÁTUM s.n. Cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ♦ Hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. [Var. ultimat s.n. / < fr. ultimatum, cf. lat. ultimus – ultimul]. substantiv neutruultimatum

ULTIMÁTUM s. n. cerere categorică, care nu admite discuții și obiecții, de a îndeplini o condiție pusă sub amenințarea folosirii forței sau altor represiuni. ◊ hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. (< fr. ultimatum, germ. Ultimatum) substantiv neutruultimatum

ultimátum s. n., pl. ultimátumuri substantiv neutruultimatum

ultimatum n. 1. ultimele condițiuni puse la un tractat; 2. rezoluțiune definitivă și irevocabilă, cuvântul cel din urmă. substantiv neutruultimatum

ULTIMÁTUM, ultimatumuri, s. n. Hotărâre irevocabilă, ultim cuvânt. ♦ (Jur.) Comunicare cuprinzând condițiile irevocabile pe care o putere, un stat, un împuternicit le pune altuia, în vederea rezolvării unei situații litigioase de care depind relațiile lor. [Var.: (înv.) ultimát s. n.] – Din fr. ultimatum, germ. Ultimatum. substantiv neutruultimatum