ulm (-mi), s. m. – Arbore cu scoarța netedă și cu lemn tare (Olmus campestris). – Megl. ulm, uólm. Lat. ŭlmus (Pușcariu 1792; REW 9036; cf. Philippide, Principii, 67), cf. it., sp., port. olmo, prov. olme, fr. orme, cat. olm. – Der. ulmet, s. n. (pădure de ulmi). substantiv masculin ulm
ulm s. m., pl. ulmi substantiv masculin ulm
1) ulm m. (lat. ŭlmus, it, sp. pg. olmo, sard. ulmu, pv. oume, fr. orme). Un frumos copac de pădure (ulmus campestris). Scoarța luĭ e astringentă, ĭar lemnu bun de făcut căruțe. substantiv masculin ulm
ulm m. frumos arbore al cărui lemn, dur și solid, se întrebuințează la facerea căruțelor. (Ulmus campestris). [Lat. ULMUS]. substantiv masculin ulm
ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus. substantiv masculin ulm
2) ulm v. tr. V. adulmec. verb tranzitiv ulm
ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)]. verb tranzitiv ulmà
ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma2. verb tranzitiv ulma
ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)]. verb tranzitiv ulmà
ulmésc v. tr. V. adulmec. verb tranzitiv ulmesc
| ulmi | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) ulmi | ulmire | ulmit | ulmind | singular | plural | ||
| ulmind | ulmiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | ulmesc | (să) ulmesc | ulmeam | ulmii | ulmisem | |
| a II-a (tu) | ulmești | (să) ulmești | ulmeai | ulmiși | ulmiseși | ||
| a III-a (el, ea) | ulmește | (să) ulmeai | ulmea | ulmi | ulmise | ||
| plural | I (noi) | ulmim | (să) ulmim | ulmeam | ulmirăm | ulmiserăm | |
| a II-a (voi) | ulmiți | (să) ulmiți | ulmeați | ulmirăți | ulmiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | ulmesc | (să) ulmească | ulmeau | ulmiră | ulmiseră | ||