ULIȚÁR, ulițari, s. m. Haimana, pierde-vară. – Din uliță + suf. -ar. substantiv masculinulițar
ulițar, ulițari s. m. vagabond substantiv masculinulițar
ulițár(nic), -ă adj. (d. uliță). Fam. Căruĭa-ĭ place să stea mult pe uliță: copil ulițarnic. substantiv masculinulițarnic
ulițar | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ulițar | ulițarul |
plural | ulițari | ulițarii | |
genitiv-dativ | singular | ulițar | ulițarului |
plural | ulițari | ulițarilor |