ulĭ m., pl. tot așa (ung. ölü, ölyü și ölyv). O pasăre răpitoare diurnă mare cît cĭoara orĭ și maĭ mică (erete). Sînt de multe felurĭ. – Și uléŭ (Cant. și Gr. Al.). V. șoĭm. substantiv masculinulĭ
uléŭ, V. ulĭ. substantiv masculinuleŭ
uléi (-ie), s. n. – 1. Trunchi găunos. – 2. Stup făcut dintr-un trunchi găunos. Bg., rus. ulej, din sl. uliĭ (Cihac, II, 438), cf. slov. ulj, bg. ulijŭ. substantiv neutruulei
uléi1 (lichid gras) s. n., (sorturi) pl. uléiuri substantiv neutruulei
uléi2 (trunchi de copac, vas, stup) (reg.) s. n., pl. uléie substantiv neutruulei
2) uléĭ n., pl. eĭe (bg. rus. uléĭ, stup). Vest. Stup, ștĭubeĭ. substantiv neutruuleĭ
ULÉI1, uleie, s. n. (Reg.) 1. Trunchi de copac scorburos, folosit pentru a păstra anumite lucruri. ♦ Vas făcut dintr-un lemn scobit. 2. Stup, știubei de albine (făcut dintr-un trunchi de copac scorburos). – Din bg. ulej. substantiv neutruulei
uléi (-iuri), s. n. – Untdelemn, materie lichidă grasă. – Var. înv. olei, uleiu, uleu. Sl. (slov., ceh., pol., rus.) oleĭ (Cihac, II, 227). Este dubletul lui oloi (var. uloi), s. n. (Trans., ulei), din mag. olaj (Gáldi, Dict., 167). – Der. uleios (var. oloios), adj. (plin de ulei, cu ulei). substantiv neutruulei
ulei, uleiuri s. n. 1. (glum.) băutură alcoolică. 2. (tox.) substanță obținută prin dizolvarea hașișului într-un solvent. substantiv neutruulei
ULÉI2, uleiuri, s. n. 1. Lichid gras de proveniență vegetală, animală, minerală sau sintetică, insolubil în apă și mai ușor decât ea, folosit în alimentație, în industrie etc.; oloi2, zăitin. ◊ Tablou (sau pictură, portret) în ulei = tablou (sau pictură, portret) executat în culori preparate cu ulei2. 2. (La pl.) Sorturi de ulei (1). – Din sl. olej. substantiv neutruulei
1) uléĭ n., pl. urĭ (vsl. olĭeĭ, ĭelĭeĭ, d. lat. óleum și vgr. élaion; sîrb. olaj, uleĭ, ulje, undelemn [!]; rut. oloĭ, pol. olej; ung. olaj; germ. oel). Vest. Undelemn scos din nucĭ, cînepă, in, rapiță ș. a. – În est oloĭ (ung.) substantiv neutruuleĭ
uleiu n. stup scobit într’un trunchiu de lemn pe care îl înfundă la un capăt: fumul din uleiu pe albine scoate. [Bulg. ULEĬ]. substantiv neutruuleiu
uleiu n. 1. licoare grasă extrasă din diferite substanțe (din grăunțe de in, cânepă, rapiță; de nuci, măsline; din balenă, morun, etc.): uleiurile se ’ntrebuințează ca condiment, pentru luminat și pentru unsul mașinelor; 2. compozițiune obținută prin macerațiune de flori în uleiu fin: a zugrăvi cu uleiu. [Slav. OLĬEĬ (v. oloiu)]. substantiv neutruuleiu
a o da pe ulei expr. a se apuca de băut. substantiv neutruaodapeulei
a o lua pe ulei expr. a consuma băuturi alcoolice în cantități excesive; a se îmbăta. substantiv neutruaoluapeulei
a schimba uleiul expr. (glum.) a urina. substantiv neutruaschimbauleiul
ulei substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ulei | uleiul |
plural | uleiuri | uleiurile | |
genitiv-dativ | singular | ulei | uleiului |
plural | uleiuri | uleiurilor |