UJUÍ, pers. 3 ujuiește, vb. IV. Intranz. (Reg., despre ape, vânt) A face un zgomot ușor, caracteristic; a susura, a murmura. – Onomatopee. verbujui
ujuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ujuire | ujuirea |
plural | ujuiri | ujuirile | |
genitiv-dativ | singular | ujuiri | ujuirii |
plural | ujuiri | ujuirilor |