uium definitie

uium, uiumuri s. n. mită. substantiv neutruuium

uiúm, -uri, (oium), s.n. – Plată (în natură) de făină sau grăunțe, pentru măcinat. – Din srb. ujam (DEX); Din sl. uimati „a reține„, cf. slov., ceh. ujem (Cihac cf. DER). substantiv neutruuium

uiúm s. n., pl. uiúmuri substantiv neutruuium

uĭúm și huĭúm n., pl. urĭ (vsl. *uĭemŭ, d. uimati, a lua, a substrage; nsl. ujém, sîrb. ujam, bg. uem. V. uĭmesc). Jormă, dejmă, ușur, vamă, zecĭuĭală, partea de cereale pe care țăraniĭ o daŭ moraruluĭ îld. banĭ p. măcinat. – Și oĭém (Arg. Dîmb.) și oim (Vl. Ilf.) și oĭúm. V. avaĭet. substantiv neutruuĭum

oiem (uium) n. partea de făină sau grăunțe ce se dă morarului drept plată pentru măcinat. [Slovean UĬEM, măcinat]. substantiv neutruoiem

uium n. V. oiem. substantiv neutruuium

UIÚM, uiumuri, s. n. Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe reținută la batoză, la moară etc. drept plată în natură pentru măcinat, treierat etc.; vamă (1). – Din bg. ujem, sb. ujam. substantiv neutruuium