uitúc adj. m., pl. uitúci; f. uitúcă, pl. uitúce adjectivuituc
uĭtít (est) și uĭtúc (vest), -á adj. Care uĭtă lesne, distrat: om uĭtit. Subst. Ĭa un uĭtuc ! adjectivuĭtit
uituc a. care uită lesne. adjectivuituc
UITÚC, -Ă, uituci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care uită ușor, care are memoria slabă, (rar) uitător; p. ext. distrat, zăpăcit. – Uita + suf. -uc. adjectivuituc
uituc adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | uituc | uitucul | uitucă | uituca |
plural | uituci | uitucii | uituce | uitucele | |
genitiv-dativ | singular | uituc | uitucului | uituce | uitucei |
plural | uituci | uitucilor | uituce | uitucelor |