uitít (reg.) adj. m., pl. uitíți; f. uitítă, pl. uitíte adjectivuitit
uĭtít (est) și uĭtúc (vest), -á adj. Care uĭtă lesne, distrat: om uĭtit. Subst. Ĭa un uĭtuc ! adjectivuĭtit
UITÍT, -Ă, uitiți, -te, adj. (Reg.) Distrat, visător. – Cf. uita. adjectivuitit
uitit adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | uitit | uititul | uitită | uitita |
plural | uitiți | uitiții | uitite | uititele | |
genitiv-dativ | singular | uitit | uititului | uitite | uititei |
plural | uitiți | uitiților | uitite | uititelor |