uita definitie

ult, V. uĭt 1. verb tranzitivult

1) uĭt, a -á v. tr. (d. vrom. a uita, care vine d. lat. *oblitare, derivat din oblitus, oblivisci, a uĭta; pv. cat. oblidar, fr. oublier, sp. pg. olvidar). Scap din minte, nu-mĭ maĭ aduc aminte: a uĭta cele învățate. Nu mă maĭ gîndesc la, scap din vedere: am uĭtat să-țĭ spun, am uĭtat baniĭ pe masă. Nu vreaŭ să mă maĭ gîndesc la: uĭtă ofensele, nu uĭta binefacerile. Ochiĭ care nu se văd se uĭtă, doĭ inșĭ care nu se văd des nu se maĭ gîndesc unu la altu. – În Serbia, Ban. Maram. a zăuĭta (după sîrb. zabiti). verb tranzitivuĭt

2) uĭt (mă), a -á v. tr. (d. uĭt 1, adică „privesc uĭtînd de altele”). Privesc, îmĭ îndrept ochiĭ: mă uĭt pe fereastră ca să văd cum scapără. Fig. Daŭ atențiune: nu te uĭta la el, la ce spune, în gura luĭ. – Imperativu uĭte-te și uĭte (fam. ĭóte-te și ĭóte, în vest ĭóĭte te și ĭóĭte, din ĭa uĭte-te, ĭa uĭte !). Uĭtă-te înseamnă „nu te maĭ gîndi la tine”, d. uĭt 1. verb tranzitivuĭt

uitá (-t, -át), vb. – 1. A nu ține minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A ține cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zăuita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtăre (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Pușcariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantică de la „a uita” la „a privi” trebuie să se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, și de aici „a rămîne nemișcat”, evoluție care este identică cu a sp. fijarse. Această întrebuințare a lui „a se uita” este încă în uz; și se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdărit. Totuși, mulți autori deosebesc cele două sensuri, ca și cum ar fi cuvinte diferite. Crețu 378 căuta să explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; și Meyer-Lübke, apud Pușcariu 1789, de la un lat. *obĭtāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele încercări par deopotrivă nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te¹), interj. (privește, vezi), în loc de uită-te, cf. iată și Procopovici, Dacor., X, 72-9; uităcios (var. uituc), adj. (care uită, care nu are memorie); uitător, adj. (uituc; care privește, spectator); uitătură, s. f. (privire); uitucie, s. f. (lipsă de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita). verb tranzitivuita

uitá¹ (a ~) (a da uitării) vb., ind. prez. 3 úită; imper. 2 sg. úită verb tranzitivuita

!uitá² (a se ~) (a privi) vb. refl., ind. prez. 3 se úită; imper. 2 sg. úită-te verb tranzitivuita

uità v. 1. a nu-și mai aduce aminte: a uita cele învățate; 2. a lăsa din nebăgare de seamă: a uita punga; 3; a nu se gândi la ceva: am uitat să vă înștiințez; 4. a nu voi să ție minte: a uita binefaceri, ofense; 5. a ieși din minte: ce s’a amânat, nu s’a uitat. [Vechiu-rom a ulta («ultai să mănânc pâinea mea», Coresi) = lat. OBLITARE (tras din OBLITUS, uitat)]. verb tranzitivuità

uità v. a privi, a arunca ochii asupra: uite! se uită pe fereastră. [Probabil identic celui precedent: lit. a se pierde cu firea privind (cf. Mold. mă uit a dormi, adorm)]. verb tranzitivuità

UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. ◊ Expr. (Fam.) A ști cât au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. 2. Tranz. și intranz. A înceta să se mai preocupe, să se mai gândească la cineva sau la ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ține seamă de... 3. Tranz. A se comporta ca și cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuia luat; a nu lua cu sine, II. Refl. A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecție, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenție; a lua în considerare. [Imper. și: (II) uite!] – Lat. *oblitare (<oblitus). verb tranzitivuita

ĭote-te, V. uĭt 2. verb tranzitivĭotete

miozotis n. numele științific al plantei nu-mă-uita. verb tranzitivmiozotis

nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica). verb tranzitivnumăuità

nu-mă-uitá s. f., pl. nu-mă-uitá verb tranzitivnu-mă-uita

nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche. verb tranzitivnu-mă-uĭta

a se uita de sus (la cineva) expr. a desconsidera, a disprețui; a considera (pe cineva) inferior. verb tranzitivaseuitadesus

a se uita strâmb expr. a se uita urât / cu dușmănie. verb tranzitivaseuitastrâmb

a se uita chiorâș / ponciș (la cineva) expr. a avea / a simți o antipatie puternică (față de cineva). verb tranzitivaseuitachiorâș

a se uita în ghioc expr. (d. bărbați) a se masturba. verb tranzitivaseuitaînghioc

a se uita în gura cuiva expr. a da (în mod mecanic) ascultare sfaturilor cuiva; a da crezare vorbelor cuiva. verb tranzitivaseuitaînguracuiva

a ști cât au uitat alții expr. a nu mai ști nimic. verb tranzitivașticâtauuitatalții

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune. verb tranzitivaseuitacacurcalacrăci

a se uita picior peste picior expr. a fi sașiu, a suferi de strabism. verb tranzitivaseuitapiciorpestepicior

a se uita cu un ochi la făină și cu unul la slănină expr. (pop.) a fi sașiu, a suferi de strabism. verb tranzitivaseuitacuunochilafăinășicuunullaslănină