uimire definitie

uimíre s. f., g.-d. art. uimírii; pl. uimíri substantiv femininuimire

uĭmíre f. Mirare adîncă: constată cu uĭmire că baniĭ dispăruse [!]. substantiv femininuĭmire

uimire f. mirare adâncă. substantiv femininuimire

UIMÍRE, uimiri, s. f. Faptul de a uimi; mirare, admirație, emoție profundă (și neașteptată); surprindere. – V. uimi. substantiv femininuimire

uimí (uimésc, uimít),vb. – A surprinde, a admira, a ului. Sl. ujeti, ujmą „a fura”, ujmati „a sustrage” (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 431; Conev 101; Tiktin), cf. fr. ravir, sp. arrebatar.Der. uimăci, vb. (a ameți, a năuci), prin contaminare cu buimăci; uimeală (var. uimăceală), s. f. (mirare, surprindere); uimitor, adj. (care uimește, care surprinde). verb tranzitivuimi

uimí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. uimésc, imperf. 3 sg. uimeá; conj. prez. 3 să uimeáscă verb tranzitivuimi

uimì v. a (se) confunda de mirare (dinaintea unui lucru neașteptat), a se pierde cu firea. [Slav. UĬMÕ, a răpi (cf. sUb raportul sensului, fr. ravir)]. verb tranzitivuimì

UIMÍ, uimesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (și neașteptată) mirare, admirație, emoție; a impresiona puternic, a surprinde, a ului. ♦ (înv.) A tulbura, a zăpăci, a buimăci. – Et. nec. verb tranzitivuimi

A UIMI a lăsa cu gura căscată (pe cineva), a lăsa mască / paf / țuț, a rupe gura lumii / târgului, a speria. verb tranzitivauimi

uĭmésc v. tr. (vsl. u-imati, a lua, a substrage [!], u-ĭenti, u-imon, a lua, a despoĭa, d. ĭentĭ-imon, a prinde. V. uĭum, năĭmesc, primesc). Umplu de o adîncă mirare, speriĭ: neașteptata aparițiune a jandarmilor ĭ-a uĭmit pe tîlharĭ, toțĭ s´aŭ uĭmit de luxu luĭ. V. uluĭesc. verb tranzitivuĭmesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiuimire

uimire  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular uimire uimirea
plural uimiri uimirile
genitiv-dativ singular uimiri uimirii
plural uimiri uimirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z