UIMĂCÍ, uimăcesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se zăpăci, a rămâne uimit. – Din uimi + buimăci. verbuimăci
uimăcì v. a se uimi cu totul. verbuimăcì
uimăci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)uimăci | uimăcire | uimăcit | uimăcind | singular | plural | ||
uimăcind | uimăciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | uimăcesc | (să)uimăcesc | uimăceam | uimăcii | uimăcisem | |
a II-a (tu) | uimăcești | (să)uimăcești | uimăceai | uimăciși | uimăciseși | ||
a III-a (el, ea) | uimăcește | (să)uimăceai | uimăcea | uimăci | uimăcise | ||
plural | I (noi) | uimăcim | (să)uimăcim | uimăceam | uimăcirăm | uimăciserăm | |
a II-a (voi) | uimăciți | (să)uimăciți | uimăceați | uimăcirăți | uimăciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | uimăcesc | (să)uimăcească | uimăceau | uimăciră | uimăciseră |