uimă definitie

úimă (-me), s. f. – Tumoare purulentă. – Var. udmă, Maram. moimă. Origine incertă. Dacă s-ar porni de la ultima var., e posibil să fie vorba de un der. de la rădăcina expresivă mom-, cf. momîie, mămăruță, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură”. Miklosich, Lexicon, 1944, preferă să se pornească de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. În general se pornește de la udmă, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, oἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, după Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar această var. pare dubioasă și oricum der. este dificilă fonetic. Pentru repartiția var., cf. ALR, I, 113. substantiv feminin uimă

úimă (pop.) s. f., g.-d. art. úimei; pl. úime substantiv feminin uimă

úĭmă, V. udmă. substantiv feminin uĭmă

uimă f. umflătură la gât, la subțioară, la stinghii. [Mold. udmă: origină necunoscută]. substantiv feminin uimă

úimă, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în loc. de pe valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALR 1969: 163); abces (Țiplea 1906); adenită (Butură 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă, umflătură: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria 2001, 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestată exclusiv în Maramureș) (DER). substantiv feminin uimă

údmă f., pl. e (vgr. oidma și oidema, d. oidéo, unflu [!]; ngr. idima. V. edemă. P. oĭ = u, cp. cu usuc 1). Orĭ-ce inflamațiune a unuĭ ganglion linfatic. – Și uĭmă (ca vreĭnic îld. vrednic. V. adenită, bubon, tragăn. substantiv feminin udmă

ÚIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: údmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „umflătură dureroasă”. substantiv feminin uimă