úimă (-me), s. f. – Tumoare purulentă. – Var. udmă, Maram. moimă. Origine incertă. Dacă s-ar porni de la ultima var., e posibil să fie vorba de un der. de la rădăcina expresivă mom-, cf. momîie, mămăruță, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură”. Miklosich, Lexicon, 1944, preferă să se pornească de la sl. ujmati „a sustrage”, cf. uimi. În general se pornește de la udmă, pentru a se ajunge la gr. οἴδημα, oἰδμα (Tiktin; Diculescu, Elementele, 477; Candrea, după Cihac, II, 710, din gr. ὄγϰωμα); dar această var. pare dubioasă și oricum der. este dificilă fonetic. Pentru repartiția var., cf. ALR, I, 113. substantiv femininuimă
úĭmă, V. udmă. substantiv femininuĭmă
uimă f. umflătură la gât, la subțioară, la stinghii. [Mold. udmă: origină necunoscută]. substantiv femininuimă
úimă, -e, s.f. – (med.) Umflătură dureroasă (la gât sau la subsuori); inflamație a unui ganglion limfatic; termen atestat în loc. de pe valea Izei și a Vișeului; pe valea Marei se folosește moimă, termen identic și pentru maimuță (ALR 1969: 163); abces (Țiplea 1906); adenită (Butură 1979); umflătură la ureche sau la genunchi; bubă, umflătură: „Uimă uimită, / Bubă bubată / Cată și-ndărată” (Memoria 2001, 51). – Din rădăcina mom-, cf. momâie, mămăligă, momiță, toate cu sensul de „bolfă, ridicătură” (de la moimă, atestată exclusiv în Maramureș) (DER). substantiv femininuimă
údmă f., pl. e (vgr. oidma și oidema, d. oidéo, unflu [!]; ngr. idima. V. edemă. P. oĭ = u, cp. cu usuc 1). Orĭ-ce inflamațiune a unuĭ ganglion linfatic. – Și uĭmă (ca vreĭnic îld. vrednic. V. adenită, bubon, tragăn. substantiv femininudmă
ÚIMĂ, uime, s. f. (Pop.) Inflamație a ganglionilor limfatici (de la gât și de la subsuori); scurtă. [Var.: údmă s. f.] – Cf. ngr. ídhma „umflătură dureroasă”. substantiv femininuimă
uimă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'uimă | 'uima |
plural | 'uime | 'uimele | |
genitiv-dativ | singular | 'uime | 'uimei |
plural | 'uime | 'uimelor |