úică (uici), s. m. – Unchi. Sb. ujak, ujko (Candrea). În Trans. și Olt. – Der. uină, s. f. (Banat, mătușă), din sb. ujna. substantiv femininuică
úică (uici), s. m. – Unchi. Sb. ujak, ujko (Candrea). În Trans. și Olt. – Der. uină, s. f. (Banat, mătușă), din sb. ujna. substantiv masculinuică
uică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'uică | 'uica |
plural | 'uici | 'uicile | |
genitiv-dativ | singular | 'uici | 'uicii |
plural | 'uici | 'uicilor |
uică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'uică | 'uica |
plural | 'uici | 'uicile | |
genitiv-dativ | singular | 'uici | 'uicii |
plural | 'uici | 'uicilor |