uger definitie

úger (-re), s. n. – Țîță. – Var. Mold. ulger, unger. Mr. udzire, istr. uger. Lat. ūbĕr (Pușcariu 1737; REW 9026), cf. romagn. uver, it. ubero, port. ubre. Schimbul consonantic ca în rubus › rug (după Pușcariu și Tiktin, prin analogie cu a suge). Legătura cu mag. ugyan (Cihac, II, 536) nu este probabilă. substantiv neutruuger

uger, ugere s. n. (vulg. – d. femei) sân, mamelă. substantiv neutruuger

úger s. n., pl. úgere substantiv neutruuger

úger n., pl. e (lat. ûber, úberis [n.], scr. údhar, vgr. ûthar; germ. euter, engl. udder, it. ubero, sp. pg. ubre. P. b = g, cp. cu negură, negel). Organu (glandele mamelare) în care vaca (bivolița, capra, oaĭa) secretează și păstrează laptele: ugeru vaciĭ are patru țîțe. – Și unger (Mold. sud) și ulger (Mold. nord). substantiv neutruuger

uger n. organ ce servă de rezervoriu laptelui (la vaci). [Lat. UBEREM]. substantiv neutruuger

ÚGER, ugere, s. n. Formațiune anatomică rezultată prin fuziunea mameloanelor la femelele animalelor mamifere. – Lat. uber, -eris. substantiv neutruuger