ucíd, ucís, a ucíde v. tr. (lat. oc-cido, -cídere, d. cáedere, a tăĭa; it. uccidere, pv. cat. aucire, vfr. ocire. – Ucid, ucig și [Munt.] uciz. V. de-cid, sin-ucid). Omor, sting vĭața: a ucide dușmaniĭ în bătălie. Bat (lovesc) tare (Mold. Trans.): reclamantu zicea la judecată că pîrîtu l-a ucis. Ucigă-l crucea (saŭ toaca), epitete blăstămătoare draculuĭ. Nord. V. intr. Lovesc (bat) tare: soldațiĭ ucid cu nuĭelele´n haĭne (N. V. Hodoroabă, Din războĭ, Ĭașĭ, 1923, 106). adjectiv ucid
ucís (rar) s. n., pl. ucísuri substantiv neutru ucis
ucis a. și m. cel omorît. substantiv neutru ucis
UCÍS, ucisuri, s. n. (Rar) Ucidere. – V. ucide. substantiv neutru ucis
ucíd, ucís, a ucíde v. tr. (lat. oc-cido, -cídere, d. cáedere, a tăĭa; it. uccidere, pv. cat. aucire, vfr. ocire. – Ucid, ucig și [Munt.] uciz. V. de-cid, sin-ucid). Omor, sting vĭața: a ucide dușmaniĭ în bătălie. Bat (lovesc) tare (Mold. Trans.): reclamantu zicea la judecată că pîrîtu l-a ucis. Ucigă-l crucea (saŭ toaca), epitete blăstămătoare draculuĭ. Nord. V. intr. Lovesc (bat) tare: soldațiĭ ucid cu nuĭelele´n haĭne (N. V. Hodoroabă, Din războĭ, Ĭașĭ, 1923, 106). verb tranzitiv ucid
ucíde (-s, ís), vb. – 1. A omorî, a provoca moartea. – 2. A lovi, a da lovituri. – Mr. țid(ere) „a lovi”, megl. uțid „a lovi”, istr. ucidu „a omorî”. Lat. occῑdĕre (Densusianu, Hlr., 153; Șeineanu, Semasiol., 225; Pușcariu 1734), cf. it. uccidere, prov., cat. aucire, v. fr. occire. Cuvînt rar acum în Munt. și Mold. (ALR, I, 291), sensul 2 este înv. Ucid se zice și ucig, prin analogie cu vb. care au același participiu, cf. încinge, încins; stinge, stins (explicațiile lui Tiktin nu par sigure în această privință). Asupra acestor schimbări, cf. repede › repeguș. Der. ucigaș, s. m. (asasin, criminal; înv., demon); ucigan, s. m. (Mold., demon); ucigător, adj. (care omoară, ucide); ucigătură, s. f. (moarte, asasinat; chin, suferință), înv.; ucisătură (var. ucisură), s. f. (moarte; chin), înv.; sinucide, vb. refl. (a se omorî), după fr. suicider; sinucigaș, s. m. (persoană care se sinucide); pruncucidere, s. f. (ucidere de copii). Diferite comp. servesc ca nume populare ale dracului: ucigă-l crucea (pietrele, tămîia, toaca). verb tranzitiv ucide
ucíde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucíd, perf. s. 1 sg. uciséi, 1 pl. ucíserăm; conj. prez. 3 să ucídă; ger. ucigấnd; part. ucís verb tranzitiv ucide
ucide (ucige) v. 1. a lua vieața: a ucide în luptă; fig. litera ucide; 2. a-și face seama; 3. Mold. Țr. a. lovi, a bate. [Lat. OCCIDERE (forma ucige e analogică; cf. întinge); sensul 3, deja familiar vechii limbi, rezultă din afinitatea noțiunilor «ucidere» și «izbire» (v. izbì)]. verb tranzitiv ucide
UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei ființe; a omorî, a asasina, a răpune. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distinge, a nimici; a desființa. 2. Tranz. și refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rău. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfărâma. [Prez. ind. și: (pop.) ucíg] – Lat. occidere. verb tranzitiv ucide
ucígă-l-toáca s. m., g.-d. lui ucígă-l-toáca verb tranzitiv ucigă-l-toaca
ucígă-l-crúcea s. m., g.-d. lui ucígă-l-crúcea verb tranzitiv ucigă-l-crucea
ucis substantiv neutru | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | ucis | ucisul | ucisă | ucisa |
plural | uciși | ucișii | ucise | ucisele | |
genitiv-dativ | singular | ucis | ucisului | ucise | ucisei |
plural | uciși | ucișilor | ucise | uciselor |
ucis substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ucis | ucisul |
plural | uciși | ucișii | |
genitiv-dativ | singular | ucis | ucisului |
plural | uciși | ucișilor |