ucenicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicésc, imperf. 3 sg. uceniceá; conj. prez. 3 să uceniceáscă verbucenici
UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând ca ucenic pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învăța ca ucenic. – Din ucenic. verbucenici
ucenicésc v. intr. Lucrez ca ucenic. verbucenicesc
ucenicire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ucenicire | ucenicirea |
plural | uceniciri | ucenicirile | |
genitiv-dativ | singular | uceniciri | ucenicirii |
plural | uceniciri | ucenicirilor |