tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheáză verb tranzitivtărca
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv). verb tranzitivtărca
tărcare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | tărcare | tărcarea |
plural | tărcări | tărcările | |
genitiv-dativ | singular | tărcări | tărcării |
plural | tărcări | tărcărilor |