tălăzuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tălăzuiéște, imperf. 3 sg. tălăzuiá; conj. prez. 3 sg. să tălăzuiáscă verbtălăzui
TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl. și intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultuoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui. verbtălăzui
tălăzuĭésc v. intr. (d. talaz; tot așa sîrb. talasati se). Undulez (vorbind de o trupă aliniată ș. a.): nu tălăzui ! (strigă regimentuluĭ colonelu). Și v. refl. Îngrozite vitele se tălăzuiră (Sadov. VR. 1911, 4, 58). V. văluĭesc 2. verbtălăzuĭesc
tălăzui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)tălăzui | tălăzuire | tălăzuit | tălăzuind | singular | plural | ||
tălăzuind | — | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | tălăzuiește | (să)— | tălăzuia | tălăzui | tălăzuise | ||
plural | I (noi) | — | (să)— | — | — | — | |
a II-a (voi) | — | (să)— | — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | tălăzuiesc | (să)tălăzuiască | tălăzuiau | tălăzuiră | tălăzuiseră |