tîrg (-guri), s. n. – 1. Loc întins într-o localitate unde se vînd vite, cereale, lemne etc., obor. – 2. Contract, afacere încheiată. – 3. Piață, hală. – 4. Oraș, orășel. – 5. Tranzacție, vînzare-cumpărare. – 6. Învoială, înțelegere, discuție, sume date și primite. Sl. trŭgŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 401; Conev 77), cf. rus. torg „obor”, alb. treg. Legătura cu un preromanic *terg (Lozovan, ZRPh., LXXXIII, 128 și 134) este posibilă, dar nu pare suficient documentată. Prima organizare administrativă a tîrgurilor este cea a lui Alexandru Lăpușneanu, în 1561. Der. tîrgar, s. m. (înv., zaraf, bancher; Trans., cumpărător, client); tîrgoveț, s. m. (orășean, locuitor al orașului), din sl. trŭgovĭcĭ; tîrgoveață, s. f. (orășeancă); tîrgoveți, vb. refl. (a se face orășean); tîrgui, vb. (a cumpăra; refl., a se tocmi, a discuta prețul; înv., a cădea la învoială), din sl. trŭgovati; tîrguială, s. f. (învoială; cumpărătură). De aici și Tîrgoviște, numele unui oraș, vechea capitală a Munteniei, cf. bg. tèrgovište, și expresia gură de Tîrgoviște „gură-rea”, pe care Weigand, Jb., XVI, 76, o interpretează greșit pornind de la înțelesul Tîrgoviște „tîrg în general”, cf. Tiktin; e sigur că acest cuvînt se folosea înainte ca nume comun, dar la fel de clar este că expresia se datorează reputației de care se bucurau femeile din orașul cu același nume. substantiv neutrutîrg
târg n. 1. od. oraș: sate și târguri; 2. azi, orășel, loc de târg: a se duce la târg; 3. loc public într’un oraș unde se vând cele trebuincioase pentru nevoile vieții: a se duce în târg; 4. reunire la târg: zi de târg; 5. epoca când se ține târgul: târgul Moșilor; 6. învoeală de preț, cumpărătoare: a se ajunge cu târgul. [Slav. TRŬGŬ, bâlciu și locul unde se ține: târgul servia ca centru de schimb între produsele regiunii muntoase și cele din șes]. substantiv neutrutârg
tîrg n., pl. urĭ (vsl. trŭgŭ, tîrg, oraș [de unde bg. tŭrg, mezat; rus. torg, tîrg, negoț], sued. torg, germ. burg, [de unde lat. burgus], fr. bourg. V. burghez, pîrgar). Oraș (Vechĭ): sate și tîrgurĭ. Orășel: Tîrgu Frumos. Pĭață saŭ hală cu marfă de vînzare maĭ ales de mîncare: tîrgu noŭ din Galațĭ. Vorbe p. a te învoi la vînzare și cumpărare: tîrgu n´are mînie (dacă ți se pare prea scump cît cer eŭ saŭ prea puțin cît îțĭ daŭ, nu trebuĭe să te superĭ). Învoĭală, Încheĭerea uneĭ afacerĭ: din doŭă vorbe, tîrgu fu gata. Zi de tîrg, zi cînd tîrgu e deschis, maĭ ales cînd vin țăraniĭ la oraș și vînd de ale lor cumpărînd altele în schimb. A te duce în tîrg, a ĭeși pin [!] oraș: boĭeru nu era acasă, ci pe la vizite pin tîrg. V. bîlcĭ. substantiv neutrutîrg
Ocna f. 1. sau Ocnele-Mari, orășel în jud. Vâlcea cu bogate saline: 5800 locuitori. Penitenciar și stabilimente balneare; 2. (Târgu-Ocna), orășel în jud. Bacău cu cele mai mari saline din țară: 9500 loc. Stațiune climaterică și balneară. Mare penitenciar pentru cei osândiți pe vieață; 3. (Sibiului) numit de Unguri Vizakna și de Sași Salzburg, localitate la N.-V. de Sibiu, cu băi și mine bogate de sare: 3772 locuitori. substantiv neutruocna
TÂRG, târguri, s. n. 1. Spațiu mai întins și special amenajat într-un oraș sau la marginea unui oraș, unde se vând și se cumpără (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ◊ Târgul de fete = serbare populară anuală, tradițională, care are loc pe Muntele Găina, în Țara Moților, și cu care prilej tinerii își aleg adesea miresele. 2. Operație de vânzare și cumpărare care are loc într-un târg (1); p. gener. operație de vânzare și cumpărare; tocmeală, târguială. ◊ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârșit de tot, târziu, ◊ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva o tranzacție comercială. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cădea de acord asupra prețului unei vânzări sau cumpărări, a cădea la învoială, a se învoi din preț. ♦ (Pop.) învoială, acord, înțelegere. 3. Așezare orășenească (mai mică). ♦ (Pop.) Centrul unui oraș; partea orașului unde se află centru comercial. – Din sl. trŭgŭ. substantiv neutrutârg
Neamțu m. 1. (Muntele), porțiune a Carpaților, desparte basinul Moldovei de al Bistriței; 2. gârliță, afluent al Moldovei; 3. județ așezat în partea de N.-V. a Moldovei: 169.000 loc. Cap. Piatra; 4. (Târgu-Neamțu), oraș în județul cu acelaș nume: 10.000 loc. Spital și fabrică de postav. substantiv neutruneamțu
Târgu-Jiu n. oraș așezat de partea stângă a Jiului: 9700 loc., cap. județului Gorjiu. Loc de târg de două ori pe an. substantiv neutrutârgujiu
Oșorheiu n. sau Târgul-Mureșului, numit de Unguri Máros-Vásárhely, județ și oraș pe malul stâng al Mureșului. ║ V. Mureș. Oraș principal al Săcuilor și cel mai important punct strategic al Ardealului, Bibliotecă, Curte de justiție supremă: 25.000 loc. substantiv neutruoșorheiu
Fierbinți pl. sat în județul Ilfov, reședința plășii Fierbinți: 4600 loc. substantiv neutrufierbinți
Târgu-Ocnei n. V. Ocna. substantiv neutrutârguocnei
Târgu-Neamțu n. V. Neamțu. substantiv neutrutârguneamțu
Târgu-Frumos n. com. urb. în jud. Iași: 6000 loc; Pepeni mari (harbuzi), comerț cu pește. Bâlciu în Iulie. substantiv neutrutârgufrumos
Târgu-Săcuilor n. oraș în Ardeal în jud. Trei-Scaune, numit de Unguri Kezdi-Vásárhely; 5000 loc. substantiv neutrutârgusăcuilor
a rupe gura lumii / târgului expr. a uimi un anturaj / pe cei care te cunosc printr-o realizare deosebită. substantiv neutruarupeguralumii
Târgu-Mureșului n. V. Oșorheiu. substantiv neutrutârgumureșului
a rupe inima târgului expr. (iron.) 1. a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă. 2. v. a rupe gura lumii. substantiv neutruarupeinimatârgului
a sosi la spartul târgului expr. a sosi undeva prea târziu, după încheierea evenimentului care interesa. substantiv neutruasosilaspartultârgului
a veni la spartul târgului expr. a sosi undeva după încheierea unui eveniment; a sosi prea tîrziu. substantiv neutruavenilaspartultârgului
târg | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | târg | târgul |
plural | târguri | târgurile | |
genitiv-dativ | singular | târg | târgului |
plural | târguri | târgurilor |