tămbălắu (-uri), s. n. – Zgomot, gălăgie, zarvă. Mag. tomboló (Cihac, II, 531; Tiktin). substantiv neutrutămbălău
tămbălău s. n. sg. 1. zgomot, gălăgie, larmă 2. petrecere zgomotoasă, cu muzică și dans substantiv neutrutămbălău
tămbălắŭ n., pl. ăĭe (ung. tamboló-ter, loc de zbănțuit, d. tombolni, a chiui. V. tumba). Fam. Iron. Gălăgie, petrecere zgomotoasă. V. tălălăŭ. substantiv neutrutămbălăŭ
tămbălắu (fam.) s. n., art. tămbălắul substantiv neutrutămbălău
tâmbălău n. gălăgie: la nunta lui fu un mare tâmbălău ISP. [Ung. TAMBOLÓ, chiuitură de veselie]. substantiv neutrutâmbălău
TĂMBĂLẮU s. n. (Fam.) Zgomot, gălăgie; p. ext. petrecere zgomotoasă (cu muzică și dans). – Din magh. tomboló. substantiv neutrutămbălău
tâmbălău n. gălăgie: la nunta lui fu un mare tâmbălău ISP. [Ung. TAMBOLÓ, chiuitură de veselie]. temporartâmbălău